Acțiune civică. Campania „Luna Curățeniei” a început în forță

O nouă ediție „Lunii Curățeniei”, concurs organizat de Cotidianul „Transilvania Expres”, TEX FM și myTEX.ro, acțiune civică sub genericul „Pentru un Brașov mai curat!” a început ieri. Competiția se adresează doar liceenilor brașoveni, cu vârsta minimă de 15 ani, grupați în echipe formate din 10 persoane.
Primii care au ieșit la curățenie au fost meșotiștii care, în ciuda vremii nefavorabile, și-au demonstrat tăria de caracter și au ecologizat zona Dâmbul Morii, la bifurcația drumurilor care duc spre Bunloc și Șapte Scări. Inițial, tinerii aleseseră traseul „Șapte Scări”, pentru a face curat, însă ploaia i-a determinat să își schimbe planurile. În doar câteva ore, cei 10 elevi și trei profesori au umplut 19 saci. Pentru meșotiști, a fost prima participare la acest concurs, așa că au luat cu ei 20 de saci, dar ultimul s-a rupt din cauza cioburilor. Liceenii au curățat chiar și albia unui pârâu din apropiere. „Pe lângă cioburi, am găsit scutece, haine, veselă de porțelan, borcane, plus deșeurile specifice, aruncate de turiști. Am mai fi continuat, dar eram amenințați de ploaie și nu știam dacă să mai cerem saci sau nu. Oricum, după ce am epuizat stocul, am adunat gunoaiele în grămezi, pentru a fi ridicate mai ușor de angajații firmelor de salubritate. Ce am putut face am făcut! Sperăm ca zona curățată de noi să nu mai fie invadată de gunoaie”, a declarat una dintre eleve.
Competiția continuă
Echipele se pot înscrie pe toată durata concursului, până în 30 aprilie. Fișele de participare se depun la sediul din strada Traian Grozăvescu nr. 7 (Dep. Marketing), de luni până vineri, între orele 9:00-17:00. Formularele de înscriere pot fi procurate de la sediul ziarului, cât și de pe site-urile www.mytex.ro și www.texfm.ro. Prin depunerea fișelor de înscriere și validarea tuturor condițiilor de participare, elevii vor proceda la alegerea zonei unde se va efectua acțiunea civică, precum și stabilirea datei efectuării acesteia. Odată stabilite acestea, concurenții vor procura de la organizator materialele necesare desfășurării acțiunii. Câștigătorii vor fi desemnați în urma evaluării activității desfășurate în cadrul concursului, iar premierea lor va avea loc la Pensiunea „Casa Ezio”, Brașov – Dâmbul Morii. Se vor acorda diplome pentru ocupanții locurilor I, II, III, dar și premii constând în materiale promoționale ale Grupului de Presă „Transilvania Expres” și multe alte premii surpriză oferite de sponsorii concursului, respectiv „Urban S.A.”, „Bicostore”, „Curățenie la Maximum”, „Parc Aventura”, Cofetăriile „Cremola”, „CE Market”, „Coco Ryo Food”, „N.E.O. no equal original”. Parteneri media: Informația Brașovului, Nova TV, 24-Fun, TVS Brașov.
(R.C.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



