Acoperământul Maicii Domnului

După o tradiție de mai bine de 1.000 de ani, pe 1 octombrie, este cinstit „Acoperământul Maicii Domnului”, unul dintre praznicele în cinstea Sfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu. În această zi se spune că rugăciunile către Maica Domnului fac minuni. În calendarul tradiţional este Sfântul Procoavă sau Sărbătoarea Părului. Acoperământul Maicii Domnului este hramul Capelei Studenţeşti din Complexul Memorandului. De asemenea, schitul care se ridică între Brașov și Cristian, închinat Sf. Efrem cel Nou, își sărbătorește al doilea hram.

Sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului a fost instituită în amintirea unei minuni petrecute în Biserica Mănăstirii „Preasfânta Născătoare de Dumnezeu” din Vlaherne – Constantinopol, în timpul împăratului bizantin Leon Înțeleptul. Era în anul 911 și se făcea priveghere la Biserica Vlaherne – Constantinopol, pentru că cetatea era asediată. Într-o noapte de sâmbătă spre duminică, în timp ce se oficia Slujba Privegherii și credincioșii se rugau, spre dimineață (1 octombrie), Sfântul Andrei „cel nebun pentru Hristos” și ucenicul său Epifanie au văzut-o pe Sfânta Fecioară strălucind în lumină, având lângă sine pe Sfântul Ioan Botezătorul și pe Sfântul Ioan Evanghelistul, stând între alți sfinți și îngeri. Cei doi au auzit-o pe Fecioara Maria rugându-se Domnului Hristos pentru oameni și au văzut-o desfășurând Acoperământul deasupra tuturor credincioșilor din biserică. În rugăciunea ei, Fecioara Maria cerea Mântuitorului să asculte cererile tuturor celor ce o cinstesc și să îi ocrotească.

„Sfântul” Procovăţ, ţinut de fetele de măritat pentru a avea păr frumos

La 1 octombrie se marchează începutul sezonului rece, iar în unele locuri cade prima zăpadă. Fetele țin cu mare strictețe sărbătoarea (cel puțin așa spunea etnograful Tudor Pamfile la începutul secolului XX) pentru a le acoperi și lor capul cu belșugul părului și pentru a le ajuta să se mărite bine și să poarte basmaua de femeie măritată. Prima sa zi a lunii lui Brumărel (octombrie) era consacrată, pe vremuri, unui sfânt care nu se regăsește decât în imaginarul colectiv, e vorba de „Sfântul” Procoavă. Legătura dintre sărbătoare creștină și cea tradiţională este dată de faptul că acoperământul/acoperitoarea capului se numea pocriș sau procovăț. De altfel, mai peste tot în spațiul românesc sărbătoarea Procoavelor era socotită  una a femeilor. Despre originalul sfânt Procoavă se credea că Dumnezeu l-a sfințit printre primii, dându-i sarcina de a… acoperi pământul cu un prim strat de zăpadă; tocmai de aceea, fecioarele care duceau lipsă de păr i se închinau cu mare evlavie de ziua sa pentru a le… acoperi capul cu păr, devenind, după credința lor, mai plăcute flăcăilor care îndeobște nu le băgau mai deloc în seamă. Speranța nemărturisită a acestor fete era că astfel se vor mărita mai curând, că vor avea basmaua de nevastă, înțelegând acum mai bine de ce fetele așteptau cu atâta nerăbdare ziua „Sfântului” Procoavă.