Accident: Un microbuz s-a răsturnat în Constanța

Din cauza poleiului, un microbuz de călători a derapat la ieșirea din Mamaia, spre Constanța, și s-a răsturnat. Polițiștii spun că șoferul a pierdut controlul mașinii din caza vitezei. Trei pasageri au fost răniți și duși de ambulanțe la Spitalul Județean din Constanța. Echipele de descarcerare au intervenit pentru eliberarea unui călător. Ieri, un accident grav, soldat cu morți și răniți, a avut loc între localitățile Bălcescu și Dorobanți, în județul Constanța. Doi oameni și-au pierdut viața și alți patru au fost grav răniți. Cauza accidentului pare să fie depășirea neregulamentară. La sfârșitul săptămânii trecute, tot în județul Constanța, patru oameni au murit și șase au fost răniți la Poarta Albă, după ce vehiculul în care se aflau s-a ciocnit cu un TIR.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




