A murit strivit sub propria mașină
A murit strivit sub propria mașină. Un bărbat de 43 de ani din Iezerel, comuna vasluiană Ivănești, a murit după ce a fost strivit de propriul său autoturism. Încerca să repare ceva, dar nu și-a asigurat mașina foarte bine și aceasta a căzut peste el, scrie antena3.
Detașamentul de pompieri Vaslui și Punctul de Lucru Ivănești au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD tip C1 (terapie intensivă mobilă) și echipaje specializate, pentru descarcerarea, evaluarea și aplicarea măsurilor de resuscitare unei persoane rămasă încarcerată sub un autoturism, în localitatea Iezerel, comuna Ivănești.
Când salvatorii au sosit la fața locului, bărbatul, care avea mai multe leziuni în zona capului și coloanei cervicale, se afla în stop cardiorespirator. În ciuda manevrelor de resuscitare, inima i s-a oprit pentru totdeauna.
Pompierii și paramedicii au efectuat masaj cardiac și au urmat toți pașii protocolului de resuscitare, însă după aproximativ 45 minute, medicul de pe ambulanța SMURD a fost nevoit să declare decesul.
Cercetările în acest caz sunt efectuate de autoritățile cu atribuții în acest sens.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.