A murit Moni Bordeianu, primul solist Phoenix
A murit Moni Bordeianu, primul solist Phoenix
Cunoscutul muzician Moni Bordeianu a murit în urmă cu trei zile. Florin Bordeianu s-a născut pe 26 februarie 1948, la Beșenova Nouă, județul Timiș.
„A plecat „on the other side” cel care a animat tinerețea (nu doar) celor care în anii 60 au simțit că se poate trăi și altfel, că merită luptat pentru asta. Nu pot decât să-mi exprim gratitudinea pentru tot ceea ce ne-a oferit acest mare artist al vieții transformat în legendă încă din 1970 cînd a ales libertatea și a emigrat în S.U.A.
A părăsit atunci cu lacrimi în ochi și durere în suflet formația cu care a ajuns atît de popular și iubit – Phoenix. Atunci a fost primul mare zbor care însă ia permis să mai revină alături de Nicu Covaci, Bela Kamocsa, Gunther Rainiger, cu care s-a înălțat inițial. Acum Moni, Florin Bordeianu, și-a luat ultimul zbor, spre veșnicia Nimicului. Îi vom păstra cât trăim vie memoria. Poate o vor face și cei ce-i vor descoperi și asculta cântecele”, a transmis criticul muzical Mimo Obradov.
Cântărețul, care ar fi împlinit 76 de ani peste doar două săptămâni, a mai avut probleme de sănătate în urmă cu mai mulți ani, când îi fusese amputat un picior, din cauza complicațiilor apărute din cauza diabetului.
„A plecat sa deschidă alt drum cel care l-a deschis pe primul… Îți mulțumim, Moni, pentru că ceea ce avem acum tu ai început!“, a scris Nicu Covaci pe Facebook.
Foto 2, 3 și 4 Facebook Nicu Covaci
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.