A murit la patru luni după ce a câștigat la loterie
A murit la patru luni după ce a câștigat la loterie
Un spaniol care la sfârșitul lunii decembrie a câștigat un premiu consistent la loterie a murit subit.
Jesús Martínez avea 88 de ani și a primit, la loteria Crăciunului (“El Gordo”), un premiu de 1,2 milioane de euro. N-a apucat să se bucure prea mult de câștigul obținut, fiindcă bărbatul a decedat la numai patru luni de la extragere, scrie The Sun.
Prietenii au povestit pentru „La Nueva España” că a depus la bancă doar o parte din bani și că nu se știe ce a făcut cu restul.
Prietenii care regretă dispariția bărbatului povestesc că a jucat mult timp la loterie înainte de marele câștig. Ar fi mers chiar și la o ghicitoare care i-a prezis că va fi milionar. Așa că bărbatul a continuat să joace la loterie în diferitele sale variante, chiar dacă mult timp nu a câștigat nimic.
A murit la patru luni după ce a câștigat la loterie. Născut în Moreda, a fost miner în San Antonio. A lucrat și ca hamal, a transportat pachete și valize la căile ferate din orașul său natal. Jesús Martínez a fost desemnat chiar personalitatea anului de către Societatea San Martín, mai scrie sursa citată.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.