A murit fostul şef al Casei Regale a României
A murit fostul şef al Casei Regale a României
Arhitectul Dan Bădic, fost şef al Casei Regale a României, s-a stins din viață, duminică, la aproape șase ani după decesul regelui Mihai, informează News.ro.
Familia Regală a României a transmis, duminică, un mesaj in memoriam dedicat celui care a fost director a Casei Majestății Sale mai bine de un deceniu.
„Familia Regală a aflat cu nespusă tristeţe vestea trecerii la Domnul a arhitectului Dan Bădic, unul dintre cei mai fideli şi mai de încredere oameni care au stat alături de Regele Mihai şi de Regina Ana, de întreaga Familie Regală, în ultimele trei decenii”, a transmis Familia Regală pe Facebook.
Dan Bădic a fost printre primii români care s-au pus cu devotament şi generozitate în slujba Regelui Mihai, fiind în toate împrejurările la dispoziţia suveranului, de la chestiuni de secretariat şi logistică, până la complicatele şi anevoioasele organizări ale vizitelor Familiei Regale în ţară, potrivit documentului.
Majestatea Sa Custodele Coroanei a transmis ”condoleanţe şi adânca sa compasiune soţiei şi fiicei arhitectului Dan Bădic”. De asemenea, un alt mesaj de condoleanțe a fost transmis de către principesa Sofia. Din 2001, Dan Bădic a fost directorul Casei Majestăţii Sale, atunci când Palatul Elisabeta a redevenit reşedinţă regală.
A murit fostul şef al Casei Regale a României. El a ocupat această poziţie mai bine de un deceniu şi, apoi, a rămas pentru Regele Mihai acelaşi om de nădejde, în Elveţia, până la trecerea la cele veşnice a suveranului.
Originar din Iași, Dan Bădic a absolvit Colegiul Național Sf. Sava în 1949 și a studiat la Institutul Național de Arhitectură „Ion Mincu”, promoția 1959.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Madam Jighira, văd că prindeți greu și uitați repede? Anii sunt de vină sau așa ați fost mereu?
Ce mama dracului de casă regală visați mereu? Care casă ,,regală”?
Hop! Se contreaza “elitele” pe mytex? Mai bine zis, putinistul latra, caravana trece?