Expres

A murit fostul director al Fiat Chrysler

 

Fostul director general al Fiat Chrysler, Sergio Marchionne, a decedat la vârsta de 66 de ani, a anunţat miercuri un reprezentant al familiei Agnelli, acţionarul majoritar al companiei, transmite Reuters. Sergio Marchionne a suferit complicaţii în urma operaţiei la umăr care a avut loc la un spital din Zurich. Aflat la conducerea producătorului auto italo-american din 2004, Marchionne a salvat Fiat de la faliment şi a supervizat fuziunea cu Chrysler.
„Din păcate, s-a întâmplat evenimentul de care ne-am temut. Sergio Marchionne, omul şi prietenul, a decedat”, a anunţat într-un comunicat preşedintele Fiat Chrysler, John Elkann, din partea familiei Agnelli. Problemele de sănătate ale lui Sergio Marchionne au determinat o schimbare prematură la conducerea celor trei companii controlate de Exor, holdingul de investiţii al familiei Agnelli. Într-o reuniune de urgenţă provocată de înrăutăţirea stării de sănătate a lui Marchionne, board-ul Ferrari l-a numit pe John Elkann în funcţia de preşedinte. Marchionne îndeplinea funcţia de preşedinte-director general al Ferrari. La CNH Industrial, divizia care produce camioane şi tractoare, Suzanne Heywood l-a înlocuit pe Marchionne în funcţia de preşedinte. Printre brandurile Fiat-Chrysler se află şi Jeep, Ram, Dodge, Alfa Romeo şi Maserati.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare