A murit fosta soție a lui Donald Trump
Ivana Trump, prima soție a fostului președinte american Donald J. Trump, a murit la vârsta de 73 de ani, joi, la locuința sa din Manhattan, transmit The New York Times și BBC. Donald Trump a anunțat moartea ei într-un mesaj publicat pe Truth Social, platforma de socializare pe care a fondat-o. Nu au fost furnizate alte detalii.
„Sunt foarte trist să îi informez pe toți cei care au iubit-o, și sunt mulți, că Ivana Trump a murit în casa ei din New York”, a scris el. „A fost o femeie minunată, frumoasă și uimitoare, care a dus o viață minunată și inspirațională. Mândria și bucuria ei au fost cei trei copii ai ei, Donald jr, Ivanka și Eric. Era atât de mândră de ei, așa cum și noi toți eram atât de mândri de ea. Odihnește-te în pace, Ivana!”, a scris fostul lider de la Casa Albă.
Donald Trump a divorțat de Ivana în 1992, iar un an mai târziu s-a căsătorit cu Marla Maples. Cu Melania Trump, a treia și actuala soție, care i l-a dăruit pe Barron, cel mai mic dintre copii, s-a însurat în 2005.
După ce s-au despărțit, Ivana a continuat să își lanseze propriile linii de produse de înfrumusețare, îmbrăcăminte și bijuterii. Aceasta a descris cum i-a crescut pe trei copii în cartea sa de memorii publicată în 2017, „Raising Trump”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.