A murit Dumitru Radu Popescu
Scriitorul si academicianul Dumitru Radu Popescu a decedat, luni, la varsta de 87 de ani, a anuntat scriitorul Radu F. Alexandru, intr-o postare pe pagina sa de Facebook.
„‘ACEST INGER TRIST’ …Azi, 2.01.23, ora 04.30, a parasit aceasta lume trista acad. DUMITRU RADU POPESCU (D. R. P.) unul dintre cei mai mari scriitori ai Romaniei. Ne-a imbogatit cu o opera monumentala, de o valoare exceptionala: proza, teatru, poezie, critica literara. Si-a trait viata intr-o desavarsita onestitate. A fost un coleg si un prieten ireprosabil. Durerea e prea mare si cuvintele sunt prea sarace pentru a cuteza acum, si in acest loc, evocarea binemeritata. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace si sa-i dea linistea de care atat de multa vreme a fost vitregit”, a scris Radu F. Alexandru.
Scriitorul Dumitru Radu Popescu (semna si D.R. Popescu) s-a nascut la 19 august 1935, in satul Pausa din judetul Bihor, intr-o familie de invatatori. A fost nuvelist, romancier si dramaturg, fiind considerat unul dintre cei mai importanti scriitori romani ai literaturii contemporane.
A debutat in 1958 cu volumul de nuvele si schite „Fuga”, iar dintre romanele sale mai importante sunt „Vara Oltenilor” (1964), „F” (1969) (Premiul Uniunii Scriitorilor), „Vanatoarea regala” (1973), „O bere pentru calul meu” (1974), „Ploile de dincolo de vreme” (1976), „Imparatul norilor” (1976), „Podul de gheata” (1982) „Orasul ingerilor” (1985), ”
A semnat la revistele „Steaua”, „Tribuna” si „Contemporanul” din Cluj, la ultimele doua fiind si redactor-sef.
A scris si piese de teatru – „Vara imposibilei iubiri” (1966), „Vis” (1968), „Acesti ingeri tristi” (1969), „Padurea cu pupeze”, dar si scenarii de filme – „Prea mic pentru un razboi asa de mare” (1970), „Duios Anastasia Trecea” (1980).
A fost recompensat cu Premiul Uniunii Scriitorilor in 1964, 1969, 1973, 1975, 1978, 1979 si 1980 si cu premiul I.L. Caragiale al Academiei in 1970.
A murit Dumitru Radu Popescu. A fost presedinte al Uniunii Scriitorilor din 1981 pana in 1989, iar din 24 octombrie 1997 a devenit membru corespondent al Academiei Romane. Din 2006, a fost membru titular al Academiei Romane. Din acelasi an a fost director general al Editurii Academiei Romane si vicepresedinte al Consiliului stiintific editorial.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Din creatia “marelui scriitor” sa amintim Cuvantul tov D.R. Popescu publicat in Scanteia 1987 luna decembrie. Sau putem pune chiar un citat din vasta sa “opera”: Permiteti-mi de aceea, stimati tovarasi, sa-i urez tovarasului Nicolae Ceausescu , in numele tuturor… Citeşte mai mult »
Pentru cine nu știe, porecla lui era Popescu “Dumnezeu”…de cenzura cărui nu trecea nimic care nu era pe placul lui.
Faci o confuzie. Dumitru Radu Popescu este alta persoana, diferita de Dumitru Popescu. Cel poreclit “Dumnezeu” este Dumitru Popescu care intai a fost cenzor abia apoi a devenit “scriitor” dupa ce si-a facut ucenicia scriind discursurile lui Ceausescu. Dumitru Radu… Citeşte mai mult »