Expres

A murit academicianul Şerban Papacostea

 

Academicianul Şerban Papacostea, reputat istoric, cu o îndelungată carieră în cercetare, mentor al numeroase generaţii de istorici români, a murit vineri, la vârsta de 89 de ani, potrivit unui comunicat al Academiei Române. „Vestea stingerii din viaţă a academicianului Şerban Papacostea a fost primită cu profundă durere de membrii Academiei Române, de comunitatea ştiinţifică românească şi de către discipolii pe care i-a îndrumat şi cărora le-a fost un model de exigenţă ştiinţifică şi înaltă morală“, se arată în acelaşi comunicat.
Şerban Papacostea s-a născut pe 25 iunie 1928, în Bucureşti, unde a urmat studiile liceale şi universitare.  Din noiembrie 1993 a fost membru corespondent al Academiei Române, iar, în 2016, a devenit membru titular. În perioada comunistă a fost deportat într-un lagăr de muncă forțată la Canalul Dunăre-Marea Neagră. În 1996 a fost ales membru corespondent al Academiei Ligure de Ştiinţe şi Litere. În 2008, Preşedinţia României i-a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, iar, în 2017, aceeaşi distincţie, în grad de Ofiţer. Ceremonia de înhumare va avea loc marţi, la ora 13.00, la Cimitirul Sfânta Vineri din Bucureşti.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare