A început toamna astronomică

Echinocțiul a avut loc la ora 5.09, ora României
Toamna astronomică începe în 22/23 septembrie, în emisfera nordică, când are loc echinocțiul. În acest an, echinocțiul a avut loc la ora 3.09 UTC (Timpul civil al meridianului 0° este timpul universal coordonat, prescurtat UTC), deci toamna astronomică a început pe 23 septembrie la ora 5:09 (ora României – UTC+2ore). La latitudinile țării noastre, în aceste zile Soarele va culmina la amiază la o înălțime medie de 45 grade, ceea ce reprezintă jumătatea distanței unghiulare dintre zenit și orizont. Punctul echinocțiului de toamnă, numit și punct autumnal, se află pe sfera cerească la intersecția eclipticii (ce reprezintă proiecția pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la această dată, trecând din emisfera nordică a sferei cerești în cea sudică. Aflându-se deci la această dată în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări și va apune chiar în punctele cardinale est și vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopților. Acesta este momentul echinocțiului de toamnă, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180 grade, el intrând în semnul zodiacal Balanța. Începând de la această dată, durata zilelor, care a fost maximă la solstițiul de vară și se egalizează la echinocțiu, va continua să scadă, iar cea a nopților să crească, până la data de 21 decembrie, când va avea loc momentul solstițiului de iarnă. Singurele excepții le întâlnim în regiunile polare, în zona Polului Nord începând lunga noapte polară, iar în cea a Polului Sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocțiului de primăvară.
Echilibru în ființa umană
Soarele trece din semnul zodiacal al Fecioarei în cel al Balanței, iar acest moment este caracterizat de echilibrul între energiile yin și yang – feminin și masculin – facilitând atingerea stării androginale. Dacă în perioada echinocțiului de primăvară natura renaște și are loc explozia vegetației, în perioada echinocțiului de toamnă natura începe pregătirea pentru a conserva tot ceea ce a creat.
În ființa umană, echinocțiul de toamnă produce o echilibrare între nevoia de muncă pentru supraviețuire și exteriorizarea frumuseții și iubirii lăuntrice. Datorită acestui echilibru energetic caracteristic echinocțiului de toamnă, toate acțiunile realizate în acest interval (trei-cinci zile în jurul acestul moment) vor fi susținute de emoții puternice, sentimente expansive binefăcătoare, ce vor avea rolul de a înlătura multe din tendințele inferioare ale omului, cum ar fi încrâncenarea, efortul, sclavia, obsesiile materiale, critica excesivă, pretențiile exagerate. Echinocțiul de toamnă este un simbol al stării androginale, reprezentând calea de acces către starea de unitate deplină, armonia dintre anima și animus, integrarea armonioasă a ființei noastre în armonia Divină.
Sântămăria Mică, pe stil vechi
Sântămăria Mică este sărbătoarea dedicată morții și renașterii Zeiței Mamă la echinocțiul de toamnă (sau în preajmă), 8 septembrie, pe stil vechi (21 septembrie, pe stil nou). Sântămăria Mică este hotarul astronomic dintre toamnă și vară, marcat de închiderea pământului pentru insecte, de plecarea păsărilor migratoare spre țările calde, de târgurile și iarmaroacele de valorificare a produselor sezonului care se încheie și de procurare a produselor pentru sezonul care se deschide, de efectuarea observațiilor meteorologice și astronomice. De asemenea, în această perioadă se culeg unele plante medicinale și fructe de leac, se bat nucile, începe culesul viilor, semănatul grâului, orzului și secarei. Bărbații schimbă pălăria cu căciula, până în 23 aprilie. Cele două sărbători plasate în preajma echinocțiului de primăvară și a echinocțiului de toamnă, Alexii, respectiv, Ziua Crucii, împărțeau Calendarul popular în două anotimpuri: vara și iarna. Echinocțiul de toamnă semnifica îmbătrânirea timpului calendaristic, îmbătrânire care-și avea sfârșitul în hora anotimpurilor de după Sântandrei. După echinocțiul de toamnă, calendarul popular consemnează mai multe datini și obiceiuri, dedicate recoltării fructelor și a a ierburilor de leac.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

