Săptămâna Națională a Testării Consumului Personal de Alcool

Săptămâna Națională a Testării Consumului Personal de Alcool
Consumul de alcool reprezintă o problemă majoră de sănătate publică la nivel mondial, inclusiv în România, având implicații semnificative asupra sănătății individuale și colective, viețile a milioane de oameni din întreaga lume fiind afectate de acesta.
În perioada mai – iunie 2025 se desfășoară Campania Națională de Prevenție a Consumului de Alcool „Fii tu însuți! Nu ai nevoie de alcool!”, coordonată metodologic de către Institutul Național de Sănătate Publică, având ca scop creșterea nivelului de informare și conștientizare a adolescenților, părinților și populației generale privind impactul negativ pe care consumul de alcool îl are asupra sănătății și vieții.
Direcția de Sănătate Publică (DSP) a județului Brașov este parte din cea mai mare campanie de evaluare a consumului de alcool în rândul românilor – Săptămâna AUDIT, eveniment național realizat de Asociația Aliat pentru Sănătate Mintală. Astfel, campania de testare a consumului personal de alcool se desfășoară în perioada 9-15 iunie 2025 și în județul Brașov.
Prin Săptămâna AUDIT se urmărește promovarea testării populației adulte cu ajutorul chestionarului AUDIT, în vederea evaluării riscului pentru sănătate asociat consumului de alcool, urmată de intervenții scurte pentru reducerea consumului dăunător de alcool.
Testul AUDIT de evaluare a consumului de alcool se poate realiza online, prin completarea unui chestionar (www.testareaudit.ro / buton Testeaza-te online). Astfel, în doar câteva minute, consumul de alcool poate fi evaluat. Testarea are rolul de a identifica consumul riscant de alcool înainte de a se ajunge la dependență.
Interpretarea rezultatelor se realizează astfel:
- Între 0 și 7 puncte – Consum cu risc scăzut pentru sănătate;
- Între 8 și 15 puncte – Consum riscant;
- Între 16 și 19 puncte – Consum nociv;
- Peste 20 de puncte – Consum extrem de nociv.
În cazul unui punctaj mai mare de 20, se recomandă contactarea medicului de familie pentru o evaluare și pentru a stabili un plan de intervenție.
De asemenea, lista locurilor unde poate fi completat chestionarul AUDIT și a partenerilor campaniei poate fi găsită aici.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

