9 martie, sărbătoarea celor 40 de Mucenici din Sevastia

Sărbătoarea creștină a Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, din 9 martie, s-a suprapus peste începerea anului agricol tradițional și a generat o sărbătoare tradițională românească, Mucenicii sau Măcinicii. Aceştia se împart spre pomenirea morţilor, iar beţia de astăzi are caracter de ritual. Sfinţii 40 de mucenici din Sevastia au fost soldaţi romani ce au primit moartea mucenicească în vremea împăratului Liciniu, în secolul IV. Datorită faptului că nu au acceptat să aducă jertfă zeilor, cei 40 de tineri au fost aduşi la marginea lacului Sevastiei şi aruncaţi dezbrăcaţi în apele îngheţate. Pe malul lacului era amenajată o baie caldă pentru cei ce s-ar fi lepădat de Hristos şi s-ar fi închinat zeilor. Doar unul dintre soldaţi, mai slab în credinţă, a ieşit din apa îngheţată şi, imediat ce a intrat în baia încălzită, a murit. În locul lui şi-a mărturisit credinţa în Hristos unul dintre gardieni, care s-a alăturat celorlalţi 39. Cu toţii au primit cununa muceniciei. De altfel, ziua de 9 martie este o sărbătoare de pomenire a morţilor, când se împart măcinicii, dar şi fructe, nuci şi alune.

Măcinicii se dau de pomană

În ziua mucenicilor, în credința populară, se deschid mormintele și porțile Raiului, iar gospodinele fac, în cinstea Sfinților Mucenici, 40 de colaci numiți sfinți, mucenici sau brădoși, alimente rituale mâncate sacramental în ziua de 9 martie şi împărţite spre pomenirea morţilor. În Moldova şi Ardeal, aceștia au forma cifrei 8, o stilizare a formei umane, și sunt copți din aluat de cozonac, apoi unși cu miere și nucă. În zona de sud a ţării, se păstrează aceeași formă antropomorfică, dar mucenicii sunt mai mici și sunt fierți în apă cu zahăr, cu scorțișoară și nucă, simbolizând lacul în care au fost aruncați Sfinții Mucenici. În Muntenia, pe lângă brădoșii obișnuiți, se face o Uitata pentru morți, un mucenic mai mare, dar orb, pe care copii îl joacă în jurul focului și care este dedicat celor morţi care în timpul anului au fost uitați. Măcinicii pot fi şi în formă de albină, pasăre sau colac (cerc). Copturile (în număr de 40, 44 sau mai mulţi) sunt sfinţite la biserică şi împărţite, uneori cu o lumânare aprinsă şi un pahar de vin, spre pomenirea strămoşilor.

Începe noul an agrar

În această zi s-au suprapus, însă, două sărbători: una de înnoire sezonieră a timpului  –  Anul Nou agrar –  când Dochia (anul vechi) moare, prefăcându-se în stană de piatră, şi prima zi a Moşilor, jertfiţi prin ardere pe rug pentru credinţa lor creştină neclintită. Fiind zi de început de anotimp şi an (agrar), în 9 martie se făceau previziuni privind anotimpul şi roadele: îngheţarea pământului spre ziuă însemne că toamna va fi târzie şi fără brume. „Cum va fi timpul în ziua de Măcinici, aşa va fi toată primăvara”. Având credinţa că începerea lucrului la An Nou atrage după sine belşugul, în ziua de 9 martie era recunoscută de tradiţie pentru „scoaterea plugului”, simbol al anului agrar ce începea. Tot acum se făceau înţelegeri între gospodari (tovărăşie, sâmbrie) pentru a se ajuta la plug.

Ritualuri de aducere a căldurii

În dimineaţa zilei de Măcinici abundau practicile cu rol purificator: afumarea cu tămâie şi stropirea cu apă sfinţită a oamenilor şi gospodăriilor. În această zi, se trece la curățenia gospodăriei, dându-se foc gunoaielor strânse numai cu foc adus din casă, pentru a aduce căldura din casă și afară. În credința populară în ziua mucenicilor se încheie Zilele Babelor, zilele capricioase ale îngemănării iernii cu primăvara, lăsând loc Zilelor Moșilor, zile calde. De aceea, în această zi se fac numeroase ritualuri de alungare a gerului, lovirea pământului cu bâte sau maiuri, rostind descântece, pentru ca să iasă căldura și să intre gerul, sau săritul copiilor peste foc. Există credinţa că Pământul este bătut cu botele (bâtele) sau toiagele de către Moşi (cei 40 de Sfinţi) pentru a scoate frigul din el şi a aduce căldura.
Tot acum este atestată şi beţia rituală, tradiţia populară susţinând că este bine ca bărbaţii să bea în această zi 40 sau 44 de pahare cu vin, transformate, în unele zone, în tot atâtea pahare cu ţuică.