Expres

800 de cazuri de rujeolă la Brașov

800 de cazuri de rujeolă la Brașov

Din datele Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), publicate marți, în perioada 1 ianuarie 2023 – 21 ianuarie 2024, s-au confirmat 3.746 de cazuri de rujeolă, înregistrându-se şi patru decese.

În ultima săptămână au fost înregistrate 393 de cazuri noi.

Cele 3.746 de cazuri confirmate cu rujeolă au fost raportate în 36 de judeţe şi în Bucureşti. Cele mai multe îmbolnăviri s-au înregistrat în judeţele Mureş – 819, Braşov – 801, Cluj şi Giurgiu – câte 204 şi în Bucureşti – 526.

Trei decese au fost înregistrate în cursul anului trecut, dintre care două, la bebeluși, în județul Brașov. Aceștia nu erau eligbili la vaccinare din cauza vârstei – șapte luni. Cel de-al patrulea deces din perioada de referință a fost raportat, în perioada 8 – 14 ianuarie, la un copil în vârstă de un an, nevaccinat antirujeolic, din judeţul Giurgiu, având comorbidităţi: insuficienţă respiratorie cronică restrictivă, hidrocefalie, tetrapareză spastică, retard neuropsihomotor.

În perioada 6 decembrie 2023 – 21 ianuarie 2024, conform datelor extrase din Registrul Electronic Național de Vaccinare (RENV), au fost vaccinaţi, în total, cu ROR, 46.278 de copii, din care 7.758 cu vârste între 9 şi 11 luni.

Reamintim că se recomandă vaccinarea copiilor împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei începând cu vârsta de 12 luni, dar în cazul epidemiilor, vaccinarea poate fi efectuată începând cu vârsta de 9 luni. În acest caz, al doilea vaccin trebuie administrat după un interval de cel puțin 30 de zile, sau până la vârsta de 15 luni. Conform calendarului național de vaccinare, a doua doză de vaccin ROR se face la 5 ani.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button