Expres

8 Martie nu e doar Ziua Mamei, e Ziua Internațională a Femeii

 

Decretarea datei de 8 Martie ca ca Zi Internaţională a Femeilor a avut loc la începutul secolului trecut, iar recunoaşterea oficială a venit o dată cu proclamarea, în 1975, de către ONU, a Anului Internaţional al Femeilor şi declararea perioadei 1976 – 1985 ca Deceniu ONU pentru condiţia femeii. De peste 100 de ani, de Ziua Internațională a Femeii – 8 Martie se sărbătoresc realizările economice, politice și sociale ale femeilor din întreaga lume și se promovează o egalitate reală între femei și bărbați, dar totodată celebrarea este un prilej de conștientizare a faptului că discriminarea și violența își fac încă simțită prezența în multe părți ale lumii. În multe țări au loc marșuri și manifestații.

Pe data de 8 martie 1857, femeile din industria textilă şi de confecţii din New York au organizat un miting de protest împotriva condiţiilor grele de lucru şi remuneraţiei mici, dar abia în anul 1910, la Conferinţa Femeilor Socialiste din Copenhaga, 8 Martie a fost declarată zi internaţională pentru a sărbători pacea şi câştigarea dreptului la vot al femeii. Ziua Internaţională a Femeii s-a ţinut în 19 mai 1911 în Germania, Austria, Danemarca şi în alte câteva ţări europene. Data fusese aleasă de femeile germane pentru că, la aceeaşi dată în 1848, regele Prusiei a trebuit să facă faţă unei revolte armate şi a promis că va face o serie de reforme, inclusiv introducerea votului pentru femei. Totuşi, în anii următori, 8 Martie a ajuns să fie celebrată şi în alte ţări europene, manifestându-se pe fondul mişcării femeilor pentru libertate şi egalitate de şanse. În anul 1975, Adunarea Generală a ONU a proclamat 8 Martie printr-o rezoluţie Ziua Naţiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor şi Pace Internaţională, Anul Internaţional al Femeilor, iar perioada 1976 – 1985 ca Deceniu ONU pentru condiţia femeii.

În unele țări e zi liberă

Conform Wikipedia, Ziua Internațională a Femeii, este sărbătorită pe 8 martie (în unele țări fiind declarată prin lege zi liberă) în următoarele state: Albania, Algeria, Angola, Armenia, Australia, Azerbaidjan, Bangladesh, Belarus, Bosnia și Herțegovina, Brazilia, Bulgaria, Burkina Faso, Cambodgia, Camerun, Chile, Columbia, Croația, Cuba, Cipru, Danemarca, Eritreea, Finlanda, Georgia, Grecia, Guineea-Bissau, Islanda, India, Italia, Israel, Laos, Letonia, Kazahstan, Kosovo, Kirghizstan, Macedonia, Madagascar, Malta, Mexic, Republica Moldova, Mongolia, Muntenegru, Nepal, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Suedia, Siria, Tadjikistan, Turcia, Turkmenistan, Ucraina, Ungaria, Uzbekistan, Vietnam, Zambia. În China, femeile au după-amiaza liberă de 8 martie.

Biserica Ortodoxă recomandă alte zile de sărbătorire

Ziua Internaţională a Femeilor în 8 martie a fost inclusă în sărbătorile culturale din numeroase ţări. Deşi a debutat în primii ani ai secolului trecut ca o sărbătoare politică şi socială, ziua de 8 Martie s-a transformat treptat, pentru a fi astăzi mai ales o zi în care bărbaţii îşi exprimă dragostea şi afecţiunea pentru femei, fiind, în Occident, un amestec între Valentine’s Day şi Ziua Mamei. Bărbaţii oferă flori şi mici cadouri femeilor (mame, soţii, prietene, fete, colege de muncă). Ziua de 8 Martie este văzută în multe ţări şi drept prima sărbătoare a primăverii, dar noi avem 1 Martie, Mărţişorul. În România, s-a sărbătorit mult timp ca Ziua Mamei, cel puţin până la Revoluţie. Însă în 2009 a fost aprobată Legea pentru instituirea Zilei mamei şi a Zilei tatălui. Potrivit actului normativ, Ziua Mamei va fi sărbătorită în prima duminică a lunii mai, iar Ziua Tatălui se va serba în a doua duminică a aceleiaşi luni. Biserica Ortodoxă recomandă sărbătorirea zilei femeii într-una dintre cele dedicate Maicii Domnului sau în Duminica Mironosiţelor.

Citiți și:

Doodle special, dedicat tuturor doamnelor și domnișoarelor


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button