54 de prestatori casnici, înscriși legal, la Brașov / Ce activități fac și ce beneficii au
54 de prestatori casnici, înscriși legal, la Brașov
Oricine are minimum 16 ani şi vrea să facă un ban în plus, în mod legal, dar fără un contract de muncă, indiferent că este şomer sau angajat, se poate înscrie în platforma IT tichete.anofm.ro.
Prin intermediul acestei platforme, persoanele fizice pot angaja și plăti legal personal pentru activități casnice, iar aceștia din urmă, prestatorii casnici, au drepturile oricărui angajat.
Potrivit Ministerului Muncii, cele mai multe activităţi casnice pentru care şi-au oferit disponibilitatea prestatorii casnici sunt: realizarea de cumpărături; curăţenia/igienizarea locuinţei; hrănirea şi/sau îngrijirea animalelor de companie; aranjarea şi servirea mesei; plimbarea câinilor sau a altor animale de companie.
Din luna aprilie de când este accesibilă platforma, în Brașov s-au înscris 54 de prestatori de servicii casnice, respectiv 48 de beneficiari, persoane fizice care au nevoie să fie ajutate.
Conceptul, nou pe piața muncii din România, presupune achiziționarea tichetelor cu care pot fi remunerate persoanele care desfășoară activități ocazionale în gospodărie. Tichetele sunt purtătoare de beneficii de asigurări sociale și de sănătate. Astfel, lucrătorii beneficiază de servicii medicale decontate, contribuțiile lor fiind valorificate și la pensie.
O altă funcționalitate a platformei este că facilitează interacțiunea dintre beneficiar și prestatorul casnic. Beneficiarii pot posta în secțiunea „Marketplace” serviciile pentru care caută personal, iar prestatorii serviciile pe care le pot oferi, fiind asigurată în acest fel medierea între cerere și ofertă în ceea ce privește desfășurarea activităților casnice.
Platforma accesibilă pe https://tichete.anofm.ro/ poate fi utilizată de prestatori (lucrători), de beneficiari casnici și de către angajatori și reprezintă o formă de suport pentru persoanele subocupate care nu sunt asigurate în sistemul de asigurări sociale de stat.
Avantajul pe care îl aduce înrolarea în platformă și furnizarea serviciilor în baza tichetelor valorice este faptul că lucrătorii casnici beneficiază de asigurări de pensie și sănătate cu condiția preschimbării a cel puțin 85 de tichete de activități casnice, respectiv 1.275 de lei/lună. Din valoarea de 15 lei a unui tichet, 3 lei reprezintă contribuțiile necesare prestatorului pentru a beneficia de asigurarea de pensie și sănătate, fără să fie nevoie de un contract de muncă între părți.
Convenția care se încheie între prestator și beneficiarul casnic în vederea prestării activităților, deși nu este obligatorie forma scrisă, va stabili:
activitățile şi numărul de ore sau volumul de muncă;
faptul că plata prestatorului casnic se face cu tichete de activități casnice;
volumul de muncă zilnic, care nu poate să depășească 12 ore pentru un adult și 6 ore pentru prestatorii cu vârste cuprinse între 16-18 ani.
Se poate înscrie ca prestator casnic orice persoană care a împlinit 16 ani și care dorește să aibă sau să-și suplimenteze veniturile prin prestarea, ocazional, de activități casnice necalificate, fie că este șomer, pensionar, elev, student sau angajat.
Angajatorii care se înscriu în platformă pot achiziționa și distribui propriilor angajați tichete pentru activități, transformându-i pe aceștia în beneficiari ai unor servicii oferite de prestatorii casnici. Tichetele de activități casnice pot fi acordate sub formă de primă sau bonus, cu precizarea numelui, prenumelui şi codului numeric personal ale angajatului care poate utiliza tichetul de activități casnice, aceste date fiind înscrise pe tichet. La achiziționarea a cel puțin 600 de tichete într-un an, angajatorii și beneficiarii pot primi, cu titlu gratuit, în anul următor, 75 de tichete.
Printre activitățile casnice care pot fi remunerate cu tichete amintim:
-aranjarea și servirea mesei;
-curățarea/întreținerea piscinei;
-curățenia/igienizarea locuinței;
-călcatul rufelor;
-debarasarea și spălarea vaselor;
-hrănirea/îngrijirea animalelor de companie,
-plimbarea animalelor de companie;
-prepararea hranei;
-plantarea pomilor/arbuștilor;
-plantarea răsadurilor;
-realizarea cumpărăturilor pe bază de listă;
-recoltarea fructelor și legumelor;
-spălarea covoarelor;
-spălarea geamurilor și a tâmplăriei;
-spălarea rufelor;
-spălarea și curățarea autovehiculelor;
-strângerea resturilor vegetale din natură.
Informatii suplimentare despre această activitate se pot obtine la sediul AJOFM Brasov, Str. Lunga, Nr.1°, cam.8 si cam.12, sau la tel. 0268/416.879, int.125; 112
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.