Expres

35 de ani de libertate, în fața noului monument din Parcul Eroilor


35 de ani de libertate, în fața noului monument din Parcul Eroilor

Ceremonia militară și religioasă prilejuită de comemorarea eroilor martiri căzuți la Revoluția Română din Decembrie 1989, care a avut loc în Parcul Eroilor, i-a adunat astăzi pe urmașii celor care au murit în Decembrie 1989 și participanți la revoluție. Au fost prezenți prefectul Județului Brașov, Cătălin Văsii, vicepreședintele Consiliului Județean, Șerban Todorică, primarul George Scripcaru și cei doi viceprimari, Lucian Patrașcu și Dan Ghiță, consilieri locali și alte oficialități civile și militare.

La 35 de ani de libertate, a fost sfințit și monumentul ridicat de municipalitatea brașoveană în cinstea Revoluției Române, monument care poartă titlul „Victorie” și este realizat de sculptorul Alexandru – Marius Necșoi. Multe dintre demersurile necesare realizării acestui monument au fost făcute de familia eroului căzut în decembrie 1989, Nicolae Vlase.

,,Sunt 35 de ani de când România și Brașovul sunt libere, de când noi, românii, ne bucurăm de libertate. Să nu uităm sacrificiul suprem al acestor eroi. Nu cred că mai este cu putință și ne mai este la îndemână să mai strigăm: «Vom muri, dar vom fi liberi!». Cred că trăim aceste vremuri tulburi pentru că nu le pasă multora de momentul decembrie 89, motiv pentru care ne confruntăm cu aceste tulburări de la nivel politic și nu numai. Eu îi mulțumesc domnului primar Scripcaru pentru că ne-a ajutat să punem în operă monumentul de la Cimitirul Eroilor, „Victorie”. De asemenea, îi mulțumesc domnului sculptor Marius Necșoi, care a fost alături de noi, și domnului arhitect Răzvan Dracea. De asemenea, mulțumim tuturor celor care ne-au acordat sprijinul necondiționat. Dumnezeu să-i odihnească în pace și să-i păstreze în lumina vie. Și pentru că îi văd în față pe cei de la Asociația Noiembrie 1987, să nu uităm că Brașovul a fost un oraș anticomunist. A fost rezistența din Făgăraș, curajul novembriștilor și, apoi, al celor din decembrie ’89”, a declarat Ioana Vlase, sora martirului erou Nicolae Vlase.

Monumentul Eroilor 1989 a fost amplasat în zona cimitirului eroilor din parcul de lângă poștă, în locul crucii metalice, aceasta din urmă fiind repoziționat în zona de intrare în parc din fața poștei.

Articole asemănătoare

,„22 Decembrie 1989 este un moment important în viața noastră, fie că l-am trăit atunci, fie, pentru cei care s-au născut după aceea, că ne bucurăm astăzi de liberate. Marcăm acest moment și prin inaugurarea și sfințirea monumentului dedicat revoluției din 1989, care de astăzi ne aduce aminte de sacrificiul celor care și-au dat viața acum 35 de ani pentru libertatea noastră. Le mulțumesc celor care au realizat acest monument, primăria asigurând doar suportul material și financiar. Am translatat crucea de aici, de la acest cimitir, în imediata vecinătate, în așa fel încât cei care trec pe aici să înțeleagă importanța acestui loc și să nu uite ceea ce s a întâmplat în 89 aici, când, în această zonă, au murit oameni. O să ne ocupăm în următoarea perioadă și de amenajarea locației din față de la Modarom, ca un alt punct important în ceea ce înseamnă revoluția din ‘89. Totodată, vom amenaja și monumentul dedicat revoltei din 15 Noiembrie 1987, de la Spitalul Județean, în așa fel încât să punctăm zonele și locurile importante din municipiul Brașov unde s-au întâmplat evenimente care au stabilit parcursul istoric al acestui oraș.
Să ne aducem aminte de cei care s-au jertfit în ‘89 pentru ca noi să fim o țară liberă. Dumnezeu să-i ierte!”, a spus primarul George Scripcaru.

Monumentul Eroilor 1989 are două componente deasupra nivelului solului, respectiv soclul din marmură masivă sub forma unui cub cu latura de 1,2 metri şi personajul stilizat care este din bronz turnat în tehnica ,,ceară pierdută”, şi are aproximativ 3 metri înălţime.

Potrivit sculptorului Alexandru-Marius Necșoi, „ideea lucrării a pornit de la imaginea zeiței grecești a victoriei «Nike din Samotrace» şi este o interpretare a acesteia adaptată la situaţia din ţara noastră, una dintre semnificaţii fiind victoria poporului român asupra regimului comunist. Lucrarea simbolizează martiriul celor ce şi-au pierdut viaţa în revoluţia din Decembrie 1989, îi întruchipează pe acei tineri ce s-au avântat cuprinşi de mirajul libertăţii şi au ieşit să protesteze cu «mâinile goale şi pieptul dezgolit», laitmotivul poporului român, neştiind ce-i aşteaptă. Au murit naivi, cu credinţa în suflete că vor schimba destinul lor şi al familiilor lor. (…) Se vede cum carapacea în care este ţinut prizonier personajul se rupe în zona pieptului şi a abdomenului. Acest lucru reprezintă faptul că personajul leapădă haina grea a comunismului prevestind schimbarea, precum fluturele ce iese din cocon şi își ia zborul. Totodată, lucrarea mai poate fi interpretată ca o reprezentare a trecerii de la fiinţă la nefiinţă, o «înălţare» dacă ar fi să o traducem în termeni religioşi.

„Monumentul Eroilor 1989” a fost realizat de către S.C. Tehno-Sculpt S.R,L., având ca proiectant general S.C. ARI Consult SRL. Costurile pentru construirea acestui monument, suportate integral de la bugetul local, sunt de aproximativ 540.000 de lei (conform devizului – 541.950,87, fără TVA).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
5 ore în urmă

Ce de profitori în poză.
CE CAUTĂ MILITAURII ACOLO!?

Andrei Gheorghe
3 minute în urmă

pai cum? sunt colegii mai tineri ai militarilor care au tras în” teroriști “.

Andrei Gheorghe
1 minut în urmă

cât despre profitori… 4 ani o sa i tot vedem. poate după s o deștepta și ăștia care l au votat…

Back to top button