Expres

30 de copii din BRAȘOV au văzut pentru prima dată marea

  • vacanta-copii-saraci (2)_253500.JPG
  • vacanta-copii-saraci (3)_253499.JPG
 

30 de copii şi adulţi defavorizaţi, din Braşov, care se află în evidenţa Asociaţiei „Aici pentru Tine” au avut parte, după terminarea şcolii, de o vacanţă de vis la mare. Cei mai mulţi dintre ei, pentru că fac parte din familii sărace, au văzut marea pentru prima oară în viaţă şi au avut, tot pentru prima oară în viaţa lor, o vacanţă adevărată. Întâlnirea cu marea a fost foarte emoţionantă, mai ales pentru copii, dar şi pentru părinţii lor, care, deşi muncesc, nu îşi permit nici măcar strictul necesar, cu atât mai mult o vacanţă. Este vorba de familii sărace, de mame singure, cu mai mulţi copii, de oameni care luptă, zi de zi, cu sărăcia, fără să cerşească, muncind cinstit şi făcând voluntariat, în acţiunile asociaţiei. Pentru ei, mai mulţi oameni de suflet şi companii s-au mobilizat şi au reuşit să ofere această experienţă extraordinară. Copiii şi părinţii lor au avut parte de tot ce şi-ar putea dori o familie obişnuită, în vacanţă la mare: plajă, vizită la Delfinariu, Acvariu şi Gradina Zoologică, plimbare pe mare cu barca, mese la McDonalds, distracţie la locul de joacă şi multe altele. „Asociaţia «Aici pentru Tine» îşi propune să repete această experienţă şi în vacanţele viitoare, prin atragerea comunităţii şi a antreprenorilor în proiecte care aduc bucurie oamenilor cu adevărat dezavantajaţi. Scopul asociaţiei e acela de a uni, mereu, două lumi – copiii defavorizaţi şi copiii membrilor asociaţiei sau ai sponsorilor se joacă împreună sau fac alte activităţi, pentru a se cunoaşte şi pentru a învăţa unii de la ceilalţi. Pentru că doar împreună putem să îi ajutăm! Noi îi scoatem din anonimat, iar tu faci diferența schimbându-le povestea vieții lor”, spune Adina Gal, preşedintele asociaţiei.

Unicul furnizor de servicii în comunitate din Braşov

Asociația „Aici pentru Tine” a luat naștere în 2015, din dragostea pentru aproapele, pentru cei cărora viaţa le oferă mai puţin şi au nevoie de ajutor. Pornind de la convingerea că suntem datori să întindem o mână de sprijin, să rostim o vorbă bună și să îi îndrumăm pe un drum corect pe cei care au nevoie de ajutor, asociaţia luptă pentru integrarea mamelor maltratate, a copiilor abandonați şi a persoanelor din grupuri marginalizate. Beneficiarii asociaţiei sunt consiliaţi, implicaţi în diferite activități comune, iar adulţii sunt ajutaţi să-şi găsească un loc de muncă. Pe plan educaţional, asociaţia susţine copii cu rezultate excepționale sau nu, din centrele de plasament sau medii nefavorabile, ajutându-i să participe la diverse cursuri specializate sau să urmeze cursurile școlii de stat. Nu în ultimul rând, odată cu licențierea Asociației, ca furnizor de „servicii în comunitate”, unicul furnizor de servicii de acest gen, din Brașov, aceasta acordă suport şi adulților cu vârste cuprinse între 35 și 65 de ani, care trăiesc în medii defavorizate sau au o situație materială precară.
Din 2015 și până în prezent, Asociaţia „Aici pentru tine” s-a implicat activ în numeroase campanii și acțiuni umanitare, inclusiv intervenţii medicale şi tratamente, pentru sute de copii sau adulți, cu ajutorul partenerilor și sponsorilor. Dacă vreţi să contribuiţi, puteţi face donații în contul Asociației „Aici pentru Tine”: RO64 BACX 0000 0010 9580 7001, deschis la Unicredit Țiriac, sau puteţi să contactaţi direct pe Adina Gal, preşedinta asociaţiei, la numărul de telefon 0726.686.793.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare