Expres

250 de forțe de ordine din Brașov, cu peste 100 autospeciale, vor fi la datorie, zilnic, în perioada Crăciunului

În jur de 250 de forțe de ordine, cu peste 100 autospeciale, vor fi la datorie, zilnic, în perioada Crăciunului, în județul Brașov.

Agenții vor asigura liniștea și siguranța publică în perioada 23 – 27 decembrie. Vor desfășura acțiuni pentru descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniștea cetățenilor și pentru o intervenție rapidă atunci când sunt sesizați cu privire la comiterea unor fapte antisociale.
Zilnic, se va acționa cu aproximativ 250 de forțe de ordine și peste 110 autospeciale.
Se va acționa pe două paliere. Unul este de prevenire și descurajare. Al doilea este de combatere a faptelor antisociale și de impunere a legii.
Și polițiștii rutieri vor fi la datorie. „În intervalele în care se preconizează un trafic intens, în funcție de condițiile atmosferice și de evoluția valorilor de trafic înregistrate, polițiștii vor folosi autospecialele dotate cu echipamente de supraveghere a traficului și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.
În ceea ce privește mijloacele de transport feroviar, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov vor asigura măsurile de ordine publică, atât în trenurile de călători, cât și în stații și triaje de cale ferată”, a anunțat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Polițiștii brașoveni vă recomandă:

  • Manifestaţi grijă pentru banii şi bunurile proprii atunci când vă aflaţi în spaţii aglomerate.
    -Dacă vă simţiţi bruscaţi în aglomerație, controlaţi-vă geanta sau portmoneul şi priviţi cu atenţie persoanele din jur.
  • Dacă vă deplasaţi după lăsarea întunericului, evitaţi zonele izolate sau neiluminate. Nu purtați ostentativ bijuteriile, pentru a nu deveni victimele tâlhăriilor.
  • Dacă părăsiţi locuinţele, asiguraţi-vă că aţi încuiat bine uşile şi ferestrele.
  • Participanții la trafic sunt sfătuiți să circule cu atenţie. Să respecte semnalizarea rutieră şi semnalele poliţiştilor rutieri.
    -Nu șofați sub influența alcoolului/drogurilor! Nu bruscați comenzile autovehiculului și asigurați-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre. Evitați depășirile periculoase (în condiții de vizibilitate redusă) și respectați regimul legal de viteză.
    -Pietonii sunt sfătuiți să circule pe trotuare, să traverseze strada numai prin locurile special amenajate trecerii pietonilor, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu staţioneze pe partea carosabilă.

„Nu uitați, atitudinea preventivă vă poate salva din multe situaţii neplăcute!”, au subliniat polițiștii brașoveni.

În caz de nevoie, apelaţi la cel mai apropiat poliţist ori sunaţi la 112.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] 250 de forțe de ordine din Brașov, cu peste 100 autospeciale, vor fi la datorie, zilnic, în perio… […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare