Expres

2017, anul marilor minuni, dar și al marilor drame

# Astrologul Maria Sârbu a oferit cititorilor myTEX.ro predicţiile astrale pentru anul în care abia am intrat

  • Maria Sarbu_228707.jpg
 

Vă prezentăm în cele ce urmează câteva dintre conjuncturile astrale generale pentru 2017, ca să ştiţi la ce să vă aşteptaţi. Acestea au fost elaborate „cu drag”, după cum ne-a spus , în exclusivitate pentru cititorii „Transilvania Expres” şi myTEX.ro, de către astrolog Maria Sârbu (foto 2). Astrolog cu o vastă experienţă, dar şi cu charismă, ceea ce a transformat-o într-un mentor şi un consilier îndrăgit, la cei 38 de ani ai săi, Maria este o frumoasă blondă din Bucureşti care a absolvit Facultatea de Finanţe-Bănci. A profesat în domeniu, ba chiar la un moment dat chiar a îmbinat finanţele cu domeniul comunicării, dar până la urmă a „primat afectivul”, după cum mărturisea chiar ea. Printre cei care au apelat la serviciile ei se numără vedete şi artişti, oameni de afaceri şi miliardari. „Nu uitaţi ca Timpul curge întotdeauna într-o singură direcţie şi nu se mai întoarce înapoi, fiţi responsabili cu viaţa dvs. şi preţuiţi fiecare oră pentru că fiecare oră este importantă şi unică!”, este îndemnul Mariei Sârbu către cei care îi cer ajutorul.

 

Cele mai reprezentative aspecte se vor derula pe nevoia de putere a fiecăruia și tot ceea ce derivă din ea. Vom avea episoade de dominare, impunere, karma regulilor și o nouă armonizare.
Un aspect pe care știu că îl așteptați mulți dintre voi se referă la relații. 2017 va fi anul în care vom avea parte de reașezare a cuplurilor. Prima jumătate din an va aduce înapoi iubiri pierdute pe drumul vieții, povești care se vor reactualiza acolo unde nu mai era speranță. Vor exista cupluri care se credeau pierdute, se vor despărți unele persoane care nu au ce să caute împreună și nu le este permis prin voință divină să mai rămână și se vor reîmpăca cei cărora Dumnezeu le-a dat o menire. Se va face dreptate unor povești de iubire crezute pierdute, unora probabil în cel mai miraculos mod. Nu ne referim la karma de dragoste, ci la cei care sunt meniți să fie împreună, indiferent de zodia lor. Jumătatea anului răscolind în fiecare poveste de iubire sentimentele şi încercând cu toții o rearmonizare.
Bineînțeles că va fi vorba și despre acel mic domeniu pe care îl intitulăm sugestiv: „iubire de sine”, dar și despre acele mari povești în doi.

Este anul în care arta va cunoaște si ea creșteri semnificative și opere de mare inspirație pe toate domeniile ei. Artiștii se vor bucura de o creștere de popularitate și celebritate. Una care le va rămâne poate pentru mult timp sau pentru totdeauna. Sunt avantajați cei născuți în generația 1980-82 și 1951-52.

Avocații, juriștii și toți cei care sunt în poziții de conducere vor dobândi putere sau cădere, în funcție de corectitudinea si menirea lor. Regulile scrise au avut rostul lor până în prezent. Regulile Universului si ale divinității vor fi în acest an mai importante decât oricând. Se vor penaliza lipsa de armonie, lipsa de echilibru, nedreptatea, dezechilibrele și se vor contura noi echipe, noi idealuri, noi alianțe. Zodiile care se vor remarca vor fi: Balanța, după ce a tolerat prea mult, Taurul care va fi pus în fața propriilor greșeli, Leul, Săgetătorul, care vor aduce progresul și lumina în viața celorlalți. Ajutându-se între ei. Vor avea încă de suferit Racul și Capricornul, care probabil își vor pune singuri piedici din lipsă a sincerității, a umanismului sau autosuficiență, duritate, distructivitate sau autodistructivitate.
Încercăm cu toții lecții de iluminare în fiecare an și mai ales de 7 ani încoace. Am avut timpul nostru de a merge la restanțe, se pare ca a este nevoie de o clasă de „corecție” în care vor fi penalizate rigiditatea, hipersensibilitatea, lipsa de acțiune, lipsa de iubire, mândria, orgoliul, frica, victimizarea, plânsul de milă. Multe evenimente care vor aduce indicii despre cum ar fi mai firesc să fie se vor derula repede până în februarie. Apoi lucrurile pot scăpa un pic de sub control tocmai pentru că de fapt nu erau sub nici un control.
Atacuri posibile vor mai fi, în aceleaşi zone de până acum. Tocmai precum picătura care va schimba sticla sau paharul. Toți cei care sunt canale ale energiilor negative vor avea lecții majore pe parcursul anului 2017. Care se va dovedi a fi, în plan subtil, dar mai mult decât în alți ani și in plan material, anul în care binele învinge răul. Singura slăbiciune a binelui va fi mândria și riscul acesta poate aduce mari căderi în rândul celor care conduc sau celor care se cred în control.
Este anul în care se vor schimba scaunele puterii si se vor remarca noi conducători. Initial necorupţi, dar poate din mândrie şi ei coruptibili în a doua jumătate a anului sau până la final de 2018.

Un tablou pe termen lung l-aș picta astfel: 2017 anul schimbărilor în rândul puterii. Lupte și lecții. Rusia și România în aceeași barcă. Sperăm că nu din prisma religiei musulmane. Lecții comune pe care le avem vor duce cumva în următorii ani la același gen de situații prin care vom traversa, la fel sau împreună episoade de istorie.

2018 anul în care puterea se va măcina și își va cunoaste plățile și răutățile sau relele. Până undeva în 2021 când se va termina episodul de greu. Practic toți anii ce vor veni după 2018 vor fi unii în care frustrarea și autodistructivitatea își vor marca noi teritorii și noi puteri. Timp în care vor exista posibile neplăceri la nivel de ADN individual sau de țară și la nivel de organe mondiale care ţmecanismele puterii. Dacă se consideră că suntem într-un an greu sau ca 2016 a fost un an greu, opinia mea este ca asta vom putea spune dupa 2021. Până atunci greul nu va fi în scădere.

Mai mult decât atât este un ciclu firesc, universal, pe care umanitatea îl traversează an de an și zi de zi, el se repetă de la facerea lumii și aduce aceleași episoade, variante și consecințe. Se schimbă doar contextete și protagoniștii. Și uneori roadele pe care le culegem. Sperăm ca schimarea în episodul acesta să fie una în care se va ridica vibrația mondială. De dragul nostru, al celor care trăim această perioadă.

Vor ieși în evidență țări precum: Germania, Afganistan, Africa de Sud, Albania, Azerbaidjan, Croatia, Coreea de sud, India, Indonezia, Pakistan, Romania, Portugalia, Singapore, Jamaica, Kenya, Islanda, Elveţia, Emiratele Arabe, Cipru, Columbia, Regatul Unit, Spania, Elveția, România, Ungaria, Croaţia, China.
Vor avea de suferit: Algeria, Angola, Austria, Libia, Turcia, Franţa, Maroc, Cuba, SUA, Argentina, UE, Cehia.
Voi face o descriere şi mai amănunţită dacă vă interesează amănunte sau despre alte ţări.

Suntem încă într-o perioada de așezare. Vor fi episoade importante in care va exista o luptă între bine și rău pe orice palier. Că fiecare poate fi coruptibil şi că nu putem da vina pe alţii; fiecare este o mică parte, o cărămidă aparte pusă pe acel cântar care poate înclina mai spre plus sau mai spre minus. Până în 2018 lucrurile sunt în termeni de echilibru și pot fi benefici mult timp după, dacă începând cu august acest an (și mai probabil după intervalul 14-31 august) nu se vor face greșeli pe fondul slăbiciunii sau al abuzului de putere.
Intervalul cel mai benefic în acest an va fi între 10 iunie și 14 august.
Sănătatea este susținută astral pentru vindecări miraculoase, dar sunt necesare investigații ale sistemului vascular si diabet, tiroida, văz, auz. Începând cu 2018 sunt posibile noi forme de cancer, atenție din timp pe parcursul acestui an.

Sportul va fi în formă pentru acest an, se vor remarca sporturile feminine, dar și boxul, sporturile extreme, avantajate fiind țările enumerate mai sus.
Lecțiile vor apărea mai mult în prima jumătate de an și, mai ales în vară vor apărea răsturnări de situații.

Anul #2017 îi va favoriza pe: Berbec, Balanță, Fecioară, Scorpion, Gemeni și Vărsătorul.
Cei mai puţin norocoşi vor fi Taurul si o parte dintre nativii Balanță şi Scorpion. Cu probleme de sănătate vor fi Fecioara, Leul, Taurul și Scorpionul.
Îndrăgostiţii anului: Capricornii, Racii, Berbecii, Gemenii şi Fecioarele.
Cei mai iubiţi de Dumnezeu: Săgetatorii, Leii, Balantele, Scorpionii şi Vărsătorii
Depresii pot avea Fecioara, Taurul, Capricornul, Vărsătorul, Scorpionul.
Cele mai karmice situații se vor referi la „credință”, sistem de valori, pozitivitate și progres. Se vor aduna karme pe tema încrederii.
În dragoste, imediat din februarie, fiecare va fi tentat să poarte măști sau sa adopte atitudinea fructului oprit. Până ce unii își vor recunoaște că iubesc și vor declara. Cele mai dureroase povești pot continua cu răni dureroase, la propriu si la figurat pentru cei care nu știu să iubească, după 2018.

„Voi reveni cu descrierea fiecărei zodii după 9 ianuarie. Dacă aveți întrebări, vă răspund cu drag. Vă reamintesc de cartea mea «Cum să ai o relație plină de iubire. Cuplurile zodiilor» care vă așteaptă să o citiți. Vă pup, un an frumos care să fie startul unor ani de reușite, până în 2021 și după. La Mulți Ani!”, este mesajul cu care Maria Sârbu şi-a încheiat predicţiile astrale, la rugămintea noastră.

Pe Maria o găsiţi aici.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button