1,6 milioane de români vor câștiga mai mult / Declarația lui Marcel Ciolacu
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat ieri, că aproximativ 1,6 milioane de români aflați la nivel minim de salarizare vor câștiga considerabil mai mult după ce se va stabili salariul minim european.
„Salut faptul că miniștrii Muncii din Uniunea Europeană s-au pus de acord asupra propunerii de Directivă privind instituirea salariului minim european. Este un proiect pe care PSD l-a susținut constant în ultimii ani, iar toate inițiativele noastre de creștere a salariului minim din România au avut în vedere inclusiv încadrarea în acest traseu european. Sunt convins că adoptarea unui salariu minim la nivelul întregului continent reprezintă un beneficiu in special pentru salariații din mediul privat românesc. Avem aproximativ 1,6 milioane de angajați cu acest nivel de salarizare în România, ale căror câștiguri trebuie să se alinieze în viitor cu cele ale muncitorilor din Spania, Italia sau Franța”, a scris Ciolacu pe Facebook.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.