15 angajatori din industria alimentară verificați de ITM Brașov

15 angajatori din industria alimentară verificați de ITM Brașov
În perioada 29.09.2025 – 03.10.2025 Inspectoratul Teritorial de Muncă Brașov a desfășurat acțiuni de control la angajatorii care desfășoară activitate în domeniul industriei alimentare: fabricarea produselor de morărit, a amidonului și a produselor din amidon, producția, prelucrarea și conservarea cărnii și a produselor din carne, prelucrarea și conservarea peștelui, crustaceelor și moluștelor, prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor, fabricarea produselor lactate, fabricarea produselor de brutărie și a produselor făinoase.
„Principalele obiective ale acțiunii au vizat următoarele aspecte:
eliminarea neconformităților constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea acestora și aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare;
creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale atât în domeniul relațiilor de muncă cât și în domeniul securității și sănătății în muncă în activitățile specifice ale acestor societăți comerciale”, au explicat inspectorii ITM Brașov.
Astfel, la nivelul județului Brașov, inspectorii de muncă au verificat un număr de 15 angajatori.
„În domeniul securității și sănătății în muncă, ca urmare a deficiențelor constatate s-au aplicat amenzi în valoare de 6.500 lei precum și 4 avertismente. Principalele nereguli au constat în:
nedepunerea notificărilor în ceea ce privește substanțele chimice utilizate, neefectuarea de verificări PRAM, lipsa controlului medical la angajare, lipsa evaluării de riscuri, lipsa alegerii unui reprezentant al lucrătorilor
În domeniul relațiilor de muncă inspectorii de muncă nu au depistat cazuri de muncă nedeclarată în cadrul controalelor efectuate”, au transmis reprezentanții ITM Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

