1,3 tone de pește și conserve din pește au fost oprite definitiv de la vânzare, în urma unor controale ANPC
1,3 tone de pește, preparate și conserve din pește au fost oprite definitiv de la comercializare, în urma unor controale ANPC…
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat acţiuni de control, la nivel național, pentru a verifica felul în care sunt respectate prevederile legale, conformitatea, modul de etichetare, prezentare publicitate şi comercializare a peștelui, preparatelor din pește preambalate și conservelor din pește. Acțiunea a avut loc în perioada 22–26.04.2024.
În cadrul acțiunilor, au fost controlaţi 332 operatori economici, constatându-se abateri la 278 dintre aceștia. Au fost verificate circa 300 tone de pește, preparate și conserve din pește, la aproximativ 71 de tone înregistrându-se nereguli. Au fost aplicate 235 amenzi contravenţionale în valoare de 1,1 milioane lei și 85 avertismente.
S-a dispus oprirea temporară de la comercializare a produselor cu nereguli de informare și etichetare, până la remedierea neconformităţilor constatate și oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a 1,3 tone de pește, preparate și conserve din pește neconforme, în valoare de circa 60.000 lei.
Deficiențe constatate:
– comercializarea unor produse congelate preambalate cu arsuri de congelare și deshidratate sau cu aglomerări de gheață;
– comercializarea de pește proaspăt cu modificări organoleptice (ale aspectului și culorii, consistență moale, ochi retractați, miros specific de alterat);
– comercializarea de pește proaspăt preambalat în caserole de plastic, cu condens în interiorul acestora (picături de apă);
– comercializarea de produse în afara datei durabilităţii minimale sau a datei limită de consum stabilite de producători;
– comercializarea unor produse cu ambalajul deteriorate sau chiar depozitat în contact direct cu pereții vitrinei frigorifice;
– neconcordanțe între cantitatea netă declarată și cea reală a produsului;
– nerespectarea regimului promoțiilor (comercializarea la ofertă fără a preciza data de debut și de sfârșit a ofertei);
– lipsa autorizațiilor de funcționare;
– nerespectarea condițiilor de depozitare și expunere a produselor în vederea comercializării;
✓ temperatura agregatelor frigorifice diferotă de cea indicate de producător,
✓ folosirea unor vitrine frigorifice neigienizate, cu resturi alimentare și ușoare urme de rugină, gheață în exces, scurgeri de conținut, resturi de ambalaje, cu chedere rupte și grătare ruginite,
✓ nerespectarea vecinătăților produselor în spațiul de congelare (pește lângă legume neprocesate),
✓ lipsa graficelor pentru monitorizarea temperaturii,
✓ expunerea produselor din pește la temperatura mediului ambient,
✓ schimbarea stării termice a produselor,
✓ utilizarea unor camera de frig improprii cu pardoseli neigienizate, tavan cameră frig exfoliat, faianță spartă lăzi și praguri murdare;
– deficiențe de informare-etichetare:
✓ lipsa totală sau parţială a elementelor de identificare – caracterizare,
✓ lipsa traducerii în limba română a elementelor de identificare și caracterizare,
✓ neînscrierea pe etichetă sau ambalaj a metodei de producție și/sau a zonei de captură și/sau a categoriei de unealtă de pescuit utilizată la capturarea peștilor,
✓ lipsa înscrierii țării de origine/locului de proveniență al produsului,
✓ lipsa înscrierii cantității nete,
✓ lipsa sau înscrierea eronata a datei durabilității minimale,
✓ lipsa afișării prețului, a prețului pe unitatea de măsură sau afișarea ilizibilă a acestuia.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.