11 morți în urma unui atac armat la o petrecere pentru copii
Autorităţile mexicane au anunţat joi noaptea că 11 persoane şi-au pierdut viaţa, după ce mai mulţi bărbaţi înarmaţi şi mascaţi au luat cu asalt o petrecere pentru copii din localitatea Tizayuca, situată în regiunea Hidalgo, transmite news.ro citând BBC. Printre persoanele împuşcate mortal se numără doar adulţi, în vreme ce autorităţile au găsit trei copii în viaţă. Atacatorii au intrat într-un cort de petrecere, instalat în faţa unei case dintr-o zonă rezidenţială a localităţii din Hidalgo.
Mexic s-a confruntat în ultimele luni cu o creştere a atacurilor violente, care au legătură, în special, cu disputele dintre cartelurile de droguri rivale. Autorităţile mexicane au înregistrat 1.186 de omucideri doar în luna mai, adică o medie de 70 crime pe zi. Recent, asasinii plătiţi au început să ucidă familii întregi, inclusiv copii.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.