[ViDEO] Şi Olimpiada Naţională de Neogreacă are loc la BRAŞOV
După Olimpiada Naţională de Informatică la nivel liceal, care abia s-a încheiat, la Brașov, are loc de astăzi Olimpiada Națională de neogreacă (neoelenă, limba vorbită actualmente în Grecia). „Această limbă se studiază ca limbă a minorităților în câteva școli din țară, dar mai ales în cadrul organizat de Uniunea Elenă din România (UER), care are filiale în peste 25 de județe. La competiția organizată la Brașov de Inspectoratul Școlar al Județului Brașov și de Uniunea Elenă din România (prin filiala din Brașov) participă 184 de elevi din 18 județe. Ei sunt grupați pe niveluri lingvistice corespunzătoare Cadrului European de Referință pentru studiul limbilor străine (CECRL), respectiv A1 (8-13 ani), A1 (14-18 ani), B1, B2, respectiv C”, a precizat prof. Nicolae Savin, inspector şcolar pentru limba şi literatura română, la Inspectoratul Şcolar al Judeţului (IŞJ) Braşov.
Festivitatea de deschidere a avut loc astăzi, la Sala Patria, pe lângă alocuțiunile oficialităților, în program fiind un program artistic oferit de UER și de elevi ai Liceului de Muzică „Tudor Ciortea” din Brașov. În foaier au fost expuse artefacte ale elevilor Liceului de Arte Plastice „Hans Mattis Teutsch” din Brașov, „ca într-o fericită întâlnire între segmente complementare ale culturii materiale și spirituale”, a subliniat inspectorul şcolar.
Proba scrisă este programată pentru astăzi, la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, începând cu ora 9.30, și va dura trei ore. „Seara va avea loc o manifestare specifică acestei comunități, care se revendică de la zeul Dionysos – seara grecească, o celebrare a întâlnirilor membrilor acestei comunități și a tuturor participanților”, a mai spus prof. Savin.
Vineri va avea loc festivitatea de premiere a celor mai buni participanți, cu premii oferite de MEN, de UER, de instituții de prestigiu din Brașov și din țară.
Concurs naţional şcolar de istorie şi tradiţii rrome, la Bran
Totodată, după cum a anunțat prof. Mirela Blemovici (video), inspector școlar general, de vineri şi până duminică, la Bran, 34 de elevi vor intra în Concursul naţional şcolar de istoria şi tradiţiile rrome. La concurs participă elevi începând din clasa a VI-a până în clasa a XII-a. Dacă pentru limba rromani exista o structură extraşcolară de validare la nivel naţional a competenţelor lingvistice ale elevilor rromi, pentru disciplina predată la clasele a VI-a şi a VII-a, istoria şi tradiţiile rromilor, până în anul 2008 nu se imaginase o competiţie similară. De la prima ediţie a Concursului naţional şcolar de istoria şi tradiţiile rromilor, grefat în contextul olimpiadei de limba rromani, desfăşurată la Târgovişte în 2008, şi inclusiv până în anul 2011, acest concurs s-a derulat în continuarea olimpiadei naţionale de limba rromani. Din anul 2012 însă, Concursul naţional şcolar de istoria şi tradiţiile rromilor s-a desfăşurat independent de olimpiada de limba rromani, în perioade diferite.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.