[ViDEO] BRAŞOV. „Jur să-mi apăr ţara, chiar cu preţul vieţii!”
A răsunat astăzi din peste 100 de piepturi de studenţi militari
La Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” din Braşov a avut loc astăzi festivitatea de depunere a Jurământului militar de către studenţii anului I.
După ce preotul militar al academiei, Constantin Ciobanu, a rostit rugăciunea de sacralizare, vizibil emoționați, cu mâna pe armă și privirile ațintite pe drapelul național, studenții militari au jurat credință patriei, în fața lui Dumnezeu și a oamenilor: „Jur credință patriei mele, România. Jur să-mi apăr țara chiar cu prețul vieții. Jur să respect Constituția, legile țării și regulamentele militare. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”, au rostit cu emoţie noii ostași, fiecare strigându-și pe rând numele.
La fel, poate mai emoționați, au fost părinții și prietenii „bobocilor” intrați în acest an pe băncile instituției de învățământ superior. Cei 103 se anunţă deja a fi o promoţie strălucită, a subliniat generalul de flotilă aeriană, prof.univ.dr. Vasile Bucinschi (video 1), comandant şi rector al Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă” Braşov. Cei doi tineri admişi primii anul acesta, Mădălina Lorena Donisan (video 2) şi Bogdan Ileşoi (video 3), au intrat cu aceeaşi medie – 9,97. Ei au fost colegi de clasă şi la Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc. „Mi-am împlinit un vis, prima parte, acela de a fi admis la Academia Forţelor Aeriene «Henri Coandă». Mi-am dorit enorm acest lucru. La aviaţie nenaviganţi pot să aleg să mă specializez în multe, dar o să aleg controlul traficului, o să fac hărţi şi planuri de zbor pentru colegii mei, piloţii militari”. a spus Bogdan Ileşoi.
La eveniment au participat și reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale și ai Statului Major General al Forțelor Aeriene, ai instituțiilor de stat deconcentrate din Brașov, cadre didactice universitare din Brașov și din țară. „Părinţii voştri sunt mândri de voi deja, a venit momentul să faceţi şi patria mândră de voi”, le-a spus prefectul judeţului Braşov, Ciprian Băncilă.
Solemnitatea s-a încheiat cu intonarea imnului național și cu defilarea studenților și profesorilor academiei. Sărbătoarea a fost completată de o demonstrație de mânuire a armamentului („drill”) – video 5 şi de una de arte marțiale.
Familiile și prietenii „bobocilor” au avut apoi ocazia să viziteze spațiile de învățământ, baza logistico-didactică a instituției, precum și o expoziție de tehnică militară și armament, în cadrul evenimentului „Ziua Porților Deschise”, ce a acompaniat depunerea jurământului, după cum a declarat col. Bogdan Chioseaua (video 4), ofiţer de relaţii publice al Academiei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.