Educaţie

Update BRAŞOV. 50 de bacalaureaţi în plus!

 

Rezolvarea contestaţiilor la Bacalaureat a adus surprize plăcute la Braşov. Pe ansamblu, note mai mari, şi mai mulţi bacalaureaţi.

Potrivit datelor statistice oferite de Ministerul Educaţiei Naţionale, la Braşov, 275 de note au fost contestate şi toate contestaţiile au fost admise, dar unele au adus scăderea notei. Conform metodologiei modificate din acest an, în urma evaluării lucrărilor contestate „nota inițială se poate modifica, după caz, prin creștere sau descreștere, prin nota acordată la contestații”. Cu alte cuvinte, nota comisiei de contestații este finală, întrucât nu se mai aplică regula celor 0,5 puncte de diferență minimă între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații.

Cele mai multe rezultate contestate au fost la română – 86, iar 83% dintre candidaţi au primit o notă mai mare. 25 dintre ei au luat cu cel puţin 1,5 mai mult. Cinci lucrări au fost reevaluate la limba şi literatură maternă (maghiară sau germană), toate primind punctaj suplimentar. În schimb, dintre cele 81 de contestaţii la istorie sau matematică, 54% au fost admise cu scăderea notei. La proba la alegere, au fost 103 lucrări contestate, 75% primind note mai mari.

Astfel, în total, după contestaţii, 222 dintre cei 696 de absolvenţi de liceu braşoveni care au participat la examen în această a doua sesiune vor intra în posesia diplomei de bacalaureat, faţă de 172, iniţial. Medii între 8 şi 8.99 au obţinut şase absolvenţi, între 7.00 şi 7.99 – 28 şi între 6.00 şi 6.99 – 188 de candidaţi. 470 (faţă de 520) sunt respinşi, dar acum 122 (faţă de 133) dintre aceştia au medii peste 5. Nota minimă de promovare a probelor scrise la Bacalaureat este 5, dar media minimă este 6. Celorlalţi nu li se calculează media. 205 nu s-au mai prezentat la una sau mai multe probe, iar patru au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă.

Citiţi şi:

BAC 2017. S-au afişat rezultatele finale! AICI, cele ale candidaţilor BRAŞOVENI

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare