Educaţie

UPDATE BRAȘOV. 28 de bacalaureați în plus după contestații

 

Ministerul Educaţiei  și Cercetării a publicat sâmbătă rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat.
Parcurgând lista rezultatelor nominale și statisticile stufoase ale ministerului, am constatat că acum sunt 2.329 de candidați care vor obţine diploma de Bac în sesiunea iunie-iulie, față de 2.301, înainte de contestații.
Cu cei 28 în plus, procentajul de promovare a examenului de Bacalaureat în judeţul Braşov a crescut cu aproape un punct procentual, de la 78,21% la 79,16%. Județul nostru rămâne pe poziția a treia la nivel național, Cluj, unde rata de promovare a crescut cu circa 1 punct (84,27% comparativ cu 83,32%) și  Bacău (80,38% comparativ cu 79,91%).

Concret, din calculele procentuale, dintre cele 930 de contestaţii depuse de candidaţii braşoveni nemulţumiţi au fost admise 417, adică în jur de 45%. Tot din calcule, care sunt date procentual, pe medii ponderate, cele mai multe au fost admise cu reducerea notei. Conform metodologiei, o contestaţie se consideră admisă, dacă, după recorectare, se constată o diferenţă de cel puţin 0,5 puncte faţă de nota iniţială, diferenţa menţionată putând duce la creşterea, dar şi la scăderea notei. Cele mai multe note contestate pe o singură disciplină au fost cele obţinute la proba de Limba şi literatura română – 319, 168 fiind admise, mai mult de jumătate cu note mai mari. 330 au fost pentru cele 18 discipline de la proba la alegere, 138 dintre ele fiind admise, dar în majoritate au adus note mai mici. Dintre cele 13 la limba maternă (maghiară şi germană), 13 au fost admise, toate cu creșterea notei. 257 de note de la proba obligatorie a profilului (matematica sau istorie) au fost contestate, 98 fiind admise, circa 40% cu creșterea notei.

Medii şi mai mari, dar şi note mai mici

Comparând statistic notele obţinute de candidați pe tranşe de medii, înainte şi după rezolvarea contestaţiilor, avem următoarea situaţie: cele trei medii de 10 au rămas, 582 obţinuseră medii între 7.00 şi 7.99, iar acum sunt 588 (șase în plus), 565 au medii între 8.00 şi 8.99, față de 562 (trei în plus), iar 484 absolvenţi au promovat cu medii între 6.00 şi 6.99 – cu 24 în plus. Conform metodologiei stabilite de Ministerul Educaţiei Naţionale, pentru al doilea în acest an, lucrările au fost evaluate şi reevaluate în alt judeţ pentru recorectare, iar profesorii braşoveni au reevaluat lucrări ale candidaților din alt judeţ.

A crescut și rata de promovare

În urma reevaluării lucrărilor, procentajul de promovare a examenului de Bacalaureat în judeţul Braşov a crescut cu 0,95 puncte procentuale, până la 79,16%, față de 80,53%, în 2015, după contestații. Şi rata iniţială, de 78,21% la sută, a fost ușor mai mică, 78,74. Dintre cei 3.062 candidaţi înscrişi la această sesiune de bacalaureat, 2.942 s-au prezentat la examene, iar 2.301 reuşiseră inițial să obţină medie peste 6.00, necesară promovării examenului, 637 fiind declaraţi respinşi. Acum, s-a ajuns la 2.329 de candidaţi reușiți și 609 respinși, pe lângă cei patru eliminați care vor sta pe tușă încă de două ori, până în sesiunea de toamnă 2017. Probabil, destui dintre cei 28 de bacalaureați în plus sunt dintre cei care aveau notă peste 5 la fiecare disciplină, dar nu aveau media 6.00. 203 candidaţi (față de 184 înainte de contestații) mai sunt acum în această situație, de-a fi promovat fiecare probă, dar nu şi întreg examenul, având medii între 5.00 şi 5.99.

Citiți și:

BAC 2016. AICI, rezultatele finale după contestații, la BRAȘOV

BAC 2016. 656 de candidaţi BRAŞOVENI au cerut recorectarea a 930 de lucrări

BAC 2016. Județul BRAȘOV, locul al treilea pe țară, cu 12 puncte peste media națională!

UPDATE BAC 2016. Braşov: Trei absolvente cu zece pe linie!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button