Update BRAȘOV. 177 de absolvenți s-au ales cu note mai mici după contestații. Cei mai mulți la matematică
Contestațiile depuse de elevii brașoveni la Evaluarea Națională (EN VIII) 2019 au adus și lacrimi de bucurie, și de tristețe.
Potrivit paginii de internet dedicate, la EN VIII 2019 au participat 3.829 dintre cei 4.021 de absolvenţi de clasa a VIII-a înscrişi din judeţul Brașov. După contestații, 72,94%, adică 2.793 (2.783, respectiv 72,68%, înainte de contestații) dintre candidaţi au obţinut medii între 5 şi 10 şi astfel au „promovat” Evaluarea Naţională, după regulile consacrate ale unui examen.
466 absolvenţi de gimnaziu (față de 459 inițial) din judeţul Braşov au reuşit să obţină medii peste 9. Au rămas însă tot 11 elevi cu 10 pe linie, deci cu media 10. Procentajul celor care au medie peste 5.00 s-a modificat nesemnificativ, întrucât sunt 10 absolvenți în plus care au reușit să treacă peste acest prag de „promovare”. Ghilimelele se justifică prin faptul că, potrivit metodologiei, chiar dacă au obținut note de 1 ori nici nu au participat, absolvenții de gimnaziu vor putea ocupa un loc în liceu.
Sunt șapte candidați în plus – 466 care au reuşit să obţină medii între 9.00 şi 9.99, 634 (cu patru mai mulți) au medii între 8 şi 8.99, 638 (față de 647) sunt între 7 şi 7.99, 555 (faţă de 552), între 6 şi 6.99, iar 495 (cu unul în plus) au între 5.00 şi 5.99.
S-a modificat cu 3 numărul celor care au medie între 4.00 și 4.99 – 360, dar în rest lucrurile au rămas la fel: 303 de medii între 3 şi 3.99, 201 medii între 2 şi 2.99 şi 160 de medii chiar între 1 şi 1.99. 20 au rămas cu nota 1.00 pe linie.
La română, cei mai mulți au avut de câștigat
Potrivit lui Valentin Bucur, consilier pe Informatizare al Inspectoratului Școlar al Județului (IȘJ) Brașov, au fost circa 700 de contestaţii, 346 la română și 307 la matematică, iar câteva la limba maternă (maghiară sau germană), dar unii candidați au cerut reevaluarea tuturor lucrărilor, astfel că au fost contabilizate 539 de contestări (medii) depuse de candidații brașoveni. 333 au adus note mai mari, 177 au dus la scăderea notei, iar 29 nu au schimbat cu nimic rezultatul. La proba de Limba şi literatura română au fost 268 de note mărite, 61 micșorate, iar 17 nemodificate. În schimb, la matematică, reevaluarea a adus scăderea a 149 de note, creșterea a 128, iar 30 au rămas nemodificate.
Conform metodologiei, admiterea contestației poate aduce atât note mai mari, cât și mai mici, mai ales că, de trei ani, nu mai există un minimum de diferență de punctaj pentru aceasta. Practic, notele date de cea de-a doua comisie de evaluare reprezintă rezultatul final.
Urmează stabilirea ierarhiei și completarea fișelor de opțiuni
Media generală obținută în cadrul EN VIII are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a. Ierarhia județeană pe baza acestei medii (din care 20% reprezintă media generală de absolvire a claselor V-VIII) va fi publicată în 3 iulie și o veți găsi și pe myTEX.ro. Înscrierile, prin completarea fișei de opțiuni, încep în aceeași zi, iar repartizarea computerizată are loc în 12 iulie.
Citiți și:
Update BRAȘOV. Rezultatele finale ale Evaluării Naționale!
BRAȘOV. 20 de absolvenți cu 1.00 pe linie. Alte 77 de lucrări doar cu punctul din oficiu
Update BRAȘOV. 122 de note de 10 la Evaluarea Națională. 11 absolvenți au 10 curat!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.