Universitatea Transilvania din Brașov și-a premiat cei mai buni studenți

Universitatea Transilvania din Brașov și-a premiat și în acest an șefii de promoție de la toate cele 18 facultăți. Ca în fiecare an, studenții care de-a lungul celor 3, 4 sau 6 ani de studii de licență au avut cele mai mari medii anuale din facultate, au fost recompensați de către conducerea Universității.
Într-un cadru festiv, alături de familie și prieteni, cei 18 tineri au primit premii în bani și obiecte și au fost felicitați de decanii facultăților, de prorectorul cu studenții și de rectorul Universității Transilvania din Brașov.
Dintre toți cei 18 studenți se remarcă Paul Andrei Ivan, absolvent al Facultății de Inginerie Mecanică, de la programul de studii „Autovehicule rutiere cu predare în limba engleză”, care a încheiat toți cei 4 ani de facultate cu media 10.
Alături de Paul s-au remarcat și ceilalți 17 șefi de promoție:
Mihai Ionuț VASILE – Facultatea de Inginerie tehnologică și Management Industrial, specializarea Construcții aerospațiale, media 9,73
Dumitru Sebastian ENESCU – Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor, specializarea Ingineria sudării, media 9,46
Anastasia MORARU – Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, specializarea Inginerie electrică și calculatoare, cu predare în lb. engleză, media 9,92
Larisa Ștefania BURTEA – Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere, specializarea Măsurători terestre și cadastru, media 9,85
Ștefania OBANCEA – Facultatea de Design de Mobilier și Inginerie a Lemnului, specializarea Ingineria și designul produselor finite din lemn, media 9,80
Norbert GOCZ – Facultatea de Construcții, specializarea Instalații pentru construcții, media 9,71
Andreea Mihaela VOAIDEȘ – Facultatea de Alimentație și Turism, specializarea Ingineria produselor alimentare, media 9,64
Viviana MATEI – Facultatea Design de Produs și Mediu, specializarea Inginerie medicală, media 9,95
Andrei PRIBOI – Facultatea de Matematică și Informatică, specializarea Informatică aplicată, media 9,97
DEAK Ilka – Facultatea de Științe Economice și Administrarea Afacerilor, specializarea Afaceri internaționale, media 9,81
Georgiana Gabriela HORJEA – Facultatea de Psihologie și Științele Educației, specializarea Pedagogia învățământului primar și preșcolar, media 9,93
Miruna Paula ZAMFIROIU – Facultatea de Educației Fizică și Sporturi Montane, specializarea Kinetoterapie și motricitate specială, media 9,87
Giulia FÂȘIE – Facultatea de Muzică, specializarea Muzică, media 9,98
Larisa Georgiana HUDIȚĂ – Facultatea de Medicină, specializarea Medicină, media 9,56
Georgian Theodor AVRAM – Facultatea de Litere, specializarea Limbi moderne aplicate (franceză-engleză), media 9,82
Lenore LĂZĂROIU – Facultatea de Drept, specializarea Drept, media 9.70
Bogdan Beniamin MATEI – Facultatea de Sociologie și Comunicare, specializarea Sociologie, media 9,92.
Șefii de promoție care își vor continua studiile de masterat la Universitatea Transilvania din Brașov vor putea participa și la un schimb de experiență la o universitate din străinătate. În plus, pe parcursul primului an de masterat vor beneficia și de un laptop și cazare (în funcție de situație) și masă gratuite.
Alături de cei 18 șefi de promoție a fost acordat și premiul de excelență „Transilvania”, studentei Șerbănescu Raluca Maria, de la Facultatea de Sociologie și Comunicare. Acest premiu se acordă, în fiecare an, prin competiție, unui singur student care de-a lungul anului universitar a obținut diverse premii sau rezultate notabile la competiții naționale și internaționale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





