Educaţie

Topul celor mai bune universități din lume. România este reprezentată de patru unități de învățământ superior

 

La ora actuală, cele mai bune universități din lume se află în Statele Unite ale Americii, China și Marea Britanie, arată topul „2017 Best Global Universities” realizat U.S. News & World Report.

Practic, Statele Unite ale Americii are, în acest top, 210 de unități de învățământ superior, China – 87 de unități și Marea Britanie – 68 de unități.

Cea mai bună universitate din lume este Universitatea Harvard din SUA. Pe locurile următoare se situează Massachusetts Institute of Technology (M.I.T.), Universitatea Stanford, Universitatea California-Berkeley şi California Institute of Technology.

Îmbucurător este faptul că patru universități din România au fost incluse în acest clasament: Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti, Universitatea Politehnică din Bucureşti şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Topul „2017 Best Global Universities” a evaluat 1.000 de unități de învățământ superior din 65 de țări. Universitățile au fost clasificate pe baza a 12 indicatori, măsurând performanțele acestora în domeniul cercetării și reputația lor internațională.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button