Educaţie

O zi la grupa mică, în grădiniţele braşovene

  • afisgradinita3_209231.jpg
  • afisgradinita2_209232.jpg
 

Ieri, Grădinița cu PP nr. 3 Brașov a găzduit evenimentul intitulat „O zi din viața de preșcolar la grupa mică“, acțiune cuprinsă în proiectul „Creșă-Grădiniță. Pași importanți spre viitor”.

„Acest proiect este o inițiativă foarte bună pentru că se realizează o punte între creșă și grădiniță. Trecerea de la familie la creșă are un impact deosebit asupra copiilor, dar și trecerea de la creșă la grădiniță. De aceea este important să se armonizeze cerințele creșei cu cele ale grădiniței, pentru a se cunoaște traseul copilului,  modul în care s-a acomodat cu mediul. Copiii care frecventează creșa au șanse mari de a se acomoda rapid în învățământul preșcolar, de a se dezvolta armonios. Ar fi de dorit ca acest proiect să se extindă si în învățământul primar”, a suținut inspector înv. primar Eugenia Crețoi– se arată într-un comunicat oficial. Concret, scopul a fost familiarizarea celor care își desfășoară activitatea în creșe cu  ceea ce înseamnă ,,O zi din viața de preșcolar la grupa mică”.

S-au implicat Georgiana Buta, directorul Grădiniței cu PP nr. 3 Brașov (inițiatorul şi coordonator al proiectului), precum şi insp. înv. preșcolar Gabriela Necula, insp. înv. primar Eugenia Crețoi și doctor Laura Șerban, directorul Serviciului Public de Administrare Creșe Brașov (coordonatoarele proiectului). Pe viitor, se doreşte implicarea în proiect a mai multor grădinițe din Braşov şi din alte oraşe.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare