Educaţie

Ministerul Educaţiei a prelungit termenul de depunere a proiectelor de manuale şcolare

 

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a anunţat, astăzi, că a prelungit cu zece zile termenul de depunere a proiectelor de manuale şcolare.

„Termenul de depunere a proiectelor de manuale școlare în sesiunea a II-a de evaluare a proiectelor de manuale școlare pentru anul școlar 2018-2019 (învățământ primar și gimnazial) se prelungește cu 10 zile. Astfel, noua dată până la care acestea pot fi depuse la Registratura Ministerului Educației Naționale este 18 mai. Lista disciplinelor de studiu pentru care s-a organizat a doua sesiune va fi completată în funcție de rezultatele finale ale primei sesiuni”, se arată în comunicatul de presă al MEN.

În prima sesiune au fost depuse 144 de proiecte de manuale școlare, vizând 83 de discipline din planurile-cadru pentru clasele I-VI , respectiv 45 din ciclul primar și 38 din ciclul gimnazial.

„Proiectele de manuale școlare admise după încheierea tuturor sesiunilor de evaluare/reevaluare vor fi supuse unui proces de avizare științifică, realizat de un cadru didactic din învățământul superior, specialist în domeniul/disciplina pentru care a fost propus fiecare proiect. Avizarea proiectelor de manuale școlare aprobate după prima etapă se încheie vineri, 11 mai”, subliniază MEN.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare