Lecții antidrog la Colegiul Național de Informatică
Polițistii de la Biroul Siguranța Școlară Brașov, împreună cu un reprezentant al A.N.A. – Centrul Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Brașov, au desfășurat activități în rândul elevilor brașoveni, ce au avut drept scop atât prevenirea delicvenței juvenile, cât și furnizarea de informații privind riscurile asociate consumului de droguri, alcool și tutun.
„În zilele de 03 și 04 aprilie a.c., activitățile s-au desfășurat la Colegiul Național de Informatică «Grigore Moisil» din municipiul Brașov, beneficiari fiind 300 de elevi și 10 cadre didactice, aceștia fiind instruiți cu privire la metode de prevenire a victimizării în rândul minorilor, a efectelor negative pe care drogurile le au asupra organismului și asupra dezvoltării lor ulterioare, cu accent pe riscul implicării, în calitate de victimă sau autor, în diferite fapte antisociale.
Activitățile întreprinse pe linia siguranței școlare au avut drept obiectiv informarea cu privire la elevi aflați în situații de risc sau care adoptă comportamente neadecvate în cadrul școlilor, elevi care manifestă comportamente violente sau de tip bullying în mediul școlar. Cu această ocazie, polițiștii au prezentat elevilor/cadrelor didactice informații cu privire la noțiunile de răspundere penală, bullying/cyberbullying, modalități de prevenire/combatere a comportamentelor de risc în mediul școlar”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, subcomisar Florentina Manolache.
Liceenii au primit informații de la specialistul din cadrul A.N.A. – Centrul Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Brașov cu privire la riscurile consumului de tutun, alcool și droguri, de la vârsta adolescenței, despre consecințele penale ale unor astfel de comportamente, dar și despre modalitatea de prevenire a victimizării.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.