Educaţie

EVALUAREA NAȚIONALĂ 2016. AICI, subiectele și baremul de notare la Matematică

 

Elevii din clasele a VIII-a au trecut, astăzi, şi de cea de-a doua probă a simulării examenului pentru Evaluarea Naţională, proba de matematică.

Aceștia au avut la dispoziție două ore pentru a rezolva cele trei subiecte, cu șase, cinci, respectiv două subpuncte fiecare.  Acestea sunt elaborate de către Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE) și sunt proiectate astfel încât – susțin cei care le-au elaborat – tratarea lor să valorifice capacitățile elevilor pe temele prevăzute în programa de evaluare, dar parcurse până la această dată. Cei de la CNEE susţin că subiectele au un model mediu de dificultate şi au fost formulate respectând programa şcolară.

Corectarea lucrărilor va fi făcută de către doi profesori din unitățile de învățământ în care elevii susțin evaluarea, unul dintre ei fiind cel care predă la clasă, în baza unor bareme care asigură unitatea și obiectivitatea evaluării și notării la nivel național.

Mâine va avea loc ultima probă a examenului, la Limba şi Literatura maternă (în cazul candidaților care studiază în limbile minorităților naționale).
Rezultatele la simularea Evaluării Naţionale 2016 vor fi anunţate elevilor în data de 4 martie.

Rezultatele pe care le vor obţine elevii la aceste simulări vor fi analizate la nivelul fiecărei şcoli, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei şi şedinţe cu părinţii, în vederea îmbunătăţirii performanţelor şcolare, a stabilit Ministerul Educaţiei. Totodată, în urma analizării rezultatelor, inspectoratele școlare județene vor lua măsuri de monitorizare și control, dar și de remediere a problemelor, acolo unde acest lucru se impune.

Potrivit metodologiei, notele obținute nu se trec în catalog. În situația excepțională în care se dorește consemnarea notei în catalog, elevul trebuie să solicite acest lucru profesorului.

Subiectul la matematică (în limba română) este AICI.

Baremul de evaluare și de notare este AICI.

Subiectul la matematică (în limba maghiară) este AICI.

Subiectul la matematică (în limba germană) este AICI.

 

Citiți și:

UPDATE BRAȘOV. Peste 340 de elevi au absentat de la simularea Evaluării Naționale

EVALUAREA NAȚIONALĂ 2016. Subiecte foarte ușoare la Limba și literatura română

BRAȘOV. „Repetiție” pentru Evaluarea Națională


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare