EN 2019. Baremul la clasa a VIII-a. Răspunsurile corecte şi cum se punctează
Citiţi şi:
EN 2019. Subiectul la Limba şi literatura română – clasa a VIII-a
Simularea Evaluării Naţionale cu două premiere. Ce subiecte au avut de rezolvat elevii
Ministerul Educaţiei Naţionale Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
EVALUAREA NAŢIONALĂ PENTRU ABSOLVENŢII CLASEI A VIII-A
Anul şcolar 2018 – 2019
Probă scrisă
Limba şi literatura română
BAREM DE EVALUARE ŞI DE NOTARE
Simulare pentru clasa a VIII-a
· Se punctează oricare alte formulări/modalităţi de rezolvare corectă a cerinţelor.
· Nu se acordă fracţiuni de punct. Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit în barem.
· Se acordă zece puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărţirea la zece a punctajului total obţinut pentru lucrare.
SUBIECTUL I 40 de puncte
A.
1. câte 2 puncte pentru precizarea oricărui sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate (de exemplu: pustii – părăsite; se preschimbă – se transformă etc.) 2 x 2 p. = 4 puncte
2. menționarea rolului virgulei din versul dat (de exemplu: separă o interjecție de restul enunțului) 4 puncte
3. câte 1 punct pentru notarea oricăror patru cuvinte din familia lexicală a cuvântului dat (de exemplu: sufletesc, suflețel, a însufleți, sufletește etc.) 4 x 1 p. = 4 puncte
4. câte 1 punct pentru despărţirea corectă în silabe a fiecărui cuvânt dat (as-culți; mi-ro-si-toa-re; fi-o-ros; iu-beș-te) 4 x 1 p. = 4 puncte
5. câte 2 puncte pentru transcrierea oricăror două cuvinte utilizate cu sens figurat din strofa a patra (de exemplu: valuri, plouă etc.) 2 x 2 p. = 4 puncte
6. – explicarea utilizării adverbului dat (de exemplu: subliniază retrăirea unui sentiment/relația dintre renașterea naturii și primenirea sufletului/ajută la formarea rimei/la respectarea măsurii etc.): explicare adecvată și nuanțată – 3 p.; explicare schematică – 2 p.; încercare de explicare – 1 p. 3 puncte
– respectarea precizării numărului de cuvinte 1 punct
B.
– câte 2 puncte pentru precizarea oricăror două trăsături ale genului liric 2 x 2 p. = 4 puncte
– câte 4 puncte pentru prezentarea detaliată a oricăror două trăsături ale genului liric, valorificând textul dat 2 x 4 p. = 8 puncte
(Punctele pentru prezentarea fiecărei trăsături a genului liric se acordă astfel:
· prezentare adecvată, detaliată a trăsăturii – 4 p.
· prezentare superficială a trăsăturii/schematism – 2 p.)
– adecvarea conţinutului la cerinţă: în totalitate – 2 p.; parţial – 1 p. 2 puncte
– respectarea precizării privind numărul minim de cuvinte 2 puncte
SUBIECTUL al II-lea 36 de puncte
A.
1. câte 2 puncte pentru formularea corectă a fiecăruia dintre cele două enunţuri cerute (de exemplu: Înființarea grădinii botanice a fost amânată din cauza Războiului Crimeii.; Grădina Botanică din București a fost înființată în 1860.) 2 x 2 p. = 4 puncte
2. câte 2 puncte pentru scrierea numelui autorului (Andrei Vişan) și a titlului (Cum s-a înființat Grădina Botanică din București) 2 x 2 p. = 4 puncte
3. – câte 1 punct pentru menţionarea conjugării fiecărui verb subliniat (de aşteptat – conjugarea I; obținând – conjugarea a III-a) 2 x 1 p. = 2 puncte
– câte 1 punct pentru menţionarea modului fiecărui verb subliniat (de aşteptat – supin; obținând – gerunziu) 2 x 1 p. = 2 puncte
4. – câte 1 punct pentru precizarea fiecărei funcţii sintactice (care – subiect; înfiinţării – complement indirect) 2 x 1 p. = 2 puncte
– câte 1 punct pentru precizarea fiecărei părţi de vorbire (care – pronume relativ; înfiinţării – substantiv comun) 2 x 1 p. = 2 puncte
5. – transcrierea integrală a propoziţiei subordonate (unde elaborează manuale de zoologie, de botanică și de geologie) 2 puncte
– precizarea felului propoziţiei subordonate transcrise (unde elaborează manuale de zoologie, de botanică și de geologie – propoziţie subordonată atributivă) 2 puncte
6. construirea unei fraze alcătuite din două propoziţii, în care să existe o propoziţie subordonată completivă directă, introdusă prin adjectivul pronominal relativ care 4 puncte
– construirea unei fraze alcătuite din două propoziţii – 1 p.
– construirea corectă a propoziţiei subordonate indicate, introduse prin adjectivul pronominal relativ care – 3 p.
B.
– relatarea unei întâmplări: cu respectarea succesiunii logice a faptelor – 6 p.; cu respectarea parţială a succesiunii logice a faptelor – 4 p.; fără respectarea succesiunii logice a faptelor – 2 p. 6 puncte
– câte 1 punct pentru precizarea fiecăruia dintre cele două elemente ale contextului spaţio-temporal 2 x 1 p. = 2 puncte
– adecvarea conţinutului la cerinţă: în totalitate – 2 p.; parţial – 1 p. 2 puncte
– respectarea precizării privind numărul de cuvinte 2 puncte
Notă!
14 puncte se acordă pentru redactare, astfel:
– unitatea compoziţiei: câte 1 punct pentru fiecare compunere 2 x 1 p. = 2 puncte
– coerenţa textului: câte 1 punct pentru fiecare compunere 2 x 1 p. = 2 puncte
– registrul de comunicare, stilul şi vocabularul adecvate conţinutului: în totalitate – 2 p.; parţial – 1 p. 2 puncte
‒ respectarea normelor de ortografie (0 – 1 erori: 3 p.; 2 – 3 erori: 2 p.; 4 erori: 1 p.; 5 sau mai multe erori: 0 p.) 3 puncte
‒ respectarea normelor de punctuație (0 – 1 erori: 3 p.; 2 – 3 erori: 2 p.; 4 erori: 1 p.; 5 sau mai multe erori: 0 p.) 3 puncte
‒ aşezarea corectă a textului în pagină 1 punct
‒ lizibilitatea 1 punct
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.