Educaţie

Burse de studiu pentru liceenii români, în Marea Britanie

 

Programul de burse HMC – Projects in Central and Eastern Europe le oferă elevilor de clasa a X-a şansa de a studia gratuit pentru un an, într-o şcoală independentă din Marea Britanie, prin acordarea unei burse. Bursa acoperă taxele şcolare, cazarea şi cheltuielile de masă.

Programul de burse e organizat de Junior Achievement Romania împreună cu Headmasters’ & Headmistresses’ Conference în 13 ţări din Europa Centrală şi de Est.

„Până în prezent, 57 de elevi români au obţinut o bursă de studiu, iar această experienţă i-a ajutat să îşi îmbunătăţească cunoştinţele de limba engleză şi să îşi dezvolte diverse abilităţi, dincolo de spaţiul academic, implicându-se în activităţi extracurriculare din diferite domenii (cultură, artă, sport s.a.). Datorită rezultatelor foarte bune, unii elevi au obţinut prelungirea bursei pentru încă un an, iar această experienţă şi-a pus amprenta asupra personalităţii şii parcursului lor pentru viitoarea carieră“, se arată într-un comunicat oficial.

Programul HMC se adresează elevilor de clasa a X-a, buni cunoscatori ai limbii engleze, cu performanţe academice deosebite, implicaţi în activităţi extracurriculare şi de voluntariat. „Perioada de studii petrecută în Marea Britanie este recunoscută de Ministerul Educaţiei, dar este posibil să fie necesară parcurgerea unor examene de diferenţă în funcţie de materiile studiate“, se mai precizează în comunicat.

Procesul de evaluare a candidaţilor potriviţi pentru bursă: „trimiterea unui formular de aplicaţie electronic până pe 30 noiembrie (preselecţie); participarea la un test de limbă engleză şi la un interviu cu reprezentanţii HMC (selecţie finală)“, se mai arată în comunicat.

Informatii complete despre procesul de aplicare se pot găsi la adresa: jaromania.org.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare