Educaţie

BRAȘOVUL a ajuns spectaculos pe locul al IV-lea după rezultatele la Bac

 

Potrivit reprezentanților Ministerului Educației Naționale (MEN), rezultatele finale înregistrate în sesiunea august-septembrie a examenului naţional de Bacalaureat 2017, după soluţionarea contestaţiilor, indică o rată de promovare de 28,3%. În raport cu rata de promovare generată de rezultatele iniţiale (26%) se constată o majorare de 2,3%, iar în raport cu procentul final din sesiunea a doua de anul trecut (25,7%), creșterea este de 2,6%. Prin urmare, au promovat examenul de Bacalaureat, în sesiunea august-septembrie, 8.463 de candidați, cu 705 mai mulţi faţă de prima afişare a rezultatelor (7.758).

După soluţionarea contestaţiilor, s-au înregistrat procente de promovare de peste 34% în județele Covasna (36,95), Iași (34,83) și Vaslui (34,19). În judeţele Ilfov și Giurgiu rata de reuşită a fost sub 20%. În Capitală, rata finală de promovare este de 25,99%.

Surprinzător, de la locul 29 pe care îl ocupa la prima afișare a rezultatelor –  24,71% dintre candidați fiind reușiți, după rezolvarea contestațiilor, Brașovul a ajuns pe poziția a IV-a, cu 31,90%, saltul fiind de peste 7 puncte procentuale. Anul trecut, în a doua sesiune, rata de promovare a fost de 34,80%. Și pe ansamblul examenului din acest an, județul nostru a trecut de pe poziția a VII-a pe a VI-a, cu 80% dintre candidați reușiți la bacalaureat. Strict pe promoția 2017, rata de promovare este de 86%, în timp ce candidații din promoțiile anterioare au reușit în proporție de 43,4%.

Citiți și:

Update BRAŞOV. 50 de bacalaureaţi în plus!

Update. BRAȘOVUL, pe locul 29 după rezultatele la Bacalaureat


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare