BRAȘOV. Universitatea Transilvania, pentru prima dată în prestigiosul clasament internațional Shanghai
Universitatea Transilvania din Brașov înregistrează o nouă performanță, intrând pentru prima dată în prestigiosul clasament internațional Shanghai (Global Ranking of Academic Subjects) pe domenii, publicat astăzi.
Clasamentul Shanghai pe domenii include cele mai performante 500 de universități din lume pentru fiecare din cele 54 de domenii analizate. La domeniul Natural Sciences/Physics, Universitatea Transilvania din Brașov se situează pe locul 401-500, alături de alte două universități româneşti (Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj şi Universitatea „Politehnica” din Bucureşti). În acest an, doar 7 universități româneşti sunt incluse în clasamentele internaționale Shanghai pe domenii, care iau în considerare publicațiile din cele mai prestigioase reviste ştiințifice din lume.
Rectorul Universității Transilvania din Brașov, prof. dr. ing. Ioan Vasile Abrudan, a declarat: „Este o performanță deosebită, alături de includerea recentă a universității noastre în alte clasamente internaționale de prestigiu. Deşi consider că mai sunt multe activități şi procese în universitate care trebuie îmbunătățite şi dezvoltate, aceste rezultate ne arată că eforturile pe care le facem încep să dea roade”.
Recent, Universitatea Transilvania din Brașov s-a clasat pe locul al treilea în topul universităților din România în clasamentul internațional Times Higher Education – Impact Rankings (care a inclus numai șapte universități din țara noastră). UNITBV a înregistrat anul acesta și cea mai mare ascensiune a unei universități româneşti în clasamentul internațional Center for World University Rankings – CWUR, precum şi performanța de a fi universitatea românească cu cea mai semnificativă creștere în ultima ediție a prestigiosului clasament internațional QS al universităților din Europa Emergentă și Asia.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.