Educaţie

BRAȘOV. Universitatea Transilvania, parteneriate cu instituții din Iran

  • parteneriat_298508.jpeg
  • parteneriat_298509.JPG

La invitația Ambasadei României la Teheran, în contextul aniversării a 120 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Iran, o delegație condusă de rectorul Universității Transilvania din Brașov, prof. univ. dr. Ioan Vasile Abrudan, din care au făcut parte prof. univ. dr. Mircea Horia Țierean, președintele Senatului Universității Transilvania din Brașov, conf. univ. dr. Ana-Maria Cazan, coordonatorul Biroului de Management al proiectelor, și lector univ. dr. Alexandra Belibou, Facultatea de Muzică, a efectuat o vizită oficială în Republica Islamică Iran, în perioada 9 iulie – 14 iulie 2022.
Însoțiți de doamna Mirela-Carmen Grecu, ambasador al României în Republica Islamică Iran, reprezentanții UNITBV au participat la o serie de întâlniri care au vizat dezvoltarea cooperării în domeniul educației și cercetării și identificarea de noi oportunități de colaborare. Astfel, programul activităților a cuprins întâlniri și discuții la Universitatea Teheran, universitate cu care UNITBV are încheiat un acord cadru de cooperare și un acord de parteneriat în cadrul programului Erasmus +, primiri la Ministerul Culturii și Îndrumării Islamice, Ministerul Tineretului și Sportului, Organizația pentru Cultură și Relații Islamice și Ministerul Afacerilor Externe.
O componentă importantă din program a avut drept scop parafarea și semnarea Memorandumului de înțelegere între Universitatea Transilvania din Brașov și Universitatea Isfahan și discutarea unor viitoare proiecte comune. În contextul prezenței la Isfahan, delegația a fost primită de viceguvernatorul provinciei Isfahan, responsabil de cooperarea internațională în domeniile cultural si economic, Dr. Amir-Reza Naghș. Totodată, la propunerea părții iraniene, delegația a purtat discuții pe tema unor posibile colaborări între Universitatea de Arte din Isfahan și UNITBV și a asistat la un concert pregătit de către studenții iranieni.
Discuțiile purtate cu reprezentanții instituțiilor vizitate au vizat zone comune de interes privind cercetarea științifică, mobilitățile studențești și ale cadrelor didactice, bunele practici, atitudinile și mentalitățile care încurajează deopotrivă păstrarea tradițiilor și interculturalitatea.
Vizita în Republica Islamică Iran a reprezentat un prilej pentru consolidarea parteneriatelor existente între instituțiile dintre cele două țări, dar și pentru dezvoltarea unor noi colaborări academice și culturale, ceea ce reprezintă baza pentru o cooperare eficientă în toate domeniile comune.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button