BRAȘOV. Universitatea „Transilvania” a premiat cel mai bun student Erasmus+
Ioana Ghiuţă este cel mai bun student Eramsus+ al Universităţii Transilvania din Braşov şi a primit în această calitate un trofeu de cristal. A fost prima ediţie a competiţiei „Premiul anului. Mobilitatea Erasmus+”, lansată de Universitatea Transilvania în acest an universitar, când instituţia aniversează 20 de ani de când programul Erasmus este implementat în România şi în universitatea braşoveană. Graţie acestui program, anual, peste 200 de studenţi ai Universităţii Transilvania din Braşov beneficiază de mobilităţi în cadrul programului Erasmus+, pentru a studia la universităţi din întreaga lume sau pentru a realiza stagii de practică la companii din Europa.
La această primă competiţie au participat 18 studenţi, care au fost invitaţi să-şi descrie experienţele printr-un eseu. Fiecare student şi-a descris experienţele ca fiind unice şi cu un impact major asupra dezvoltării lor profesionale şi personale, dar câştigătoare a fost desemnată Ioana Ghiuţă, doctorand de la Facultatea de Știinţa şi Ingineria Materialelor, care a studiat timp de cinci luni în Israel, la Ben-Gurion University of the Negev.
„Despre profesorii şi colegii de la universitate pot spune doar atât: imaginaţi-vă că vă desfăşuraţi zilnic activitatea într-o echipă unde toţi sunt prieteni, motiv pentru care şi integrarea mea a decurs uşor şi cordial. Acelaşi lucru îl pot spune despre toţi cei implicaţi în procesul de acomodare. În ceea ce priveşte partea experimentală, faptul că am beneficiat şi de o colaborare cu Spitalul Universitar Soroka (aparţinând Universităţii Ben-Gurion din Negev), m-a ajutat să obţin rezultate deosebite”, a scris Ioana în eseul de prezentare a mobilităţii Erasmus+.
Eseurile participanţilor la competiţie au fost incluse într-o broşură special creată pentru studenţi, cu titlul „De la student la student+”.
Festivitatea de premiere a avut loc în cadrul evenimentului „International students cultural night out”, în prezenţa studenţilor internaţionali care studiază la Universitatea Transilvania din Braşov. Întreaga seară a fost dedicată experienţelor internaţionale şi diversităţii culturale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.