Educaţie

BRAŞOV. Tot mai mulţi elevi la clasele de aeronautică

 

După înființarea în 2016 a unei clase de tehnicieni „structură” la Colegiul Tehnic „Transilvania”, susţinută de Airbus Helicopters, interesul tot mai mare al tinerilor față de domeniul aeronauticii a fost confirmat de dublarea, în acest an școlar, a numărului de elevi ce urmează cursurile de aeronautică ale instituţiei. Astfel, pe lângă tehnicieni specializați în structură, începând cu acest an, este disponibilă o nouă specialitate, aceea de tehnicieni aparate de bord (avion).
„Suntem încântați că programul nostru educațional are priză la tinerii din Brașov. Am început cu o clasă de 28 de elevi iar anul acesta numărul lor s-a dublat. România are nevoie de specialiști în aeronautică și Airbus Helicopters susține cu toată energia profesionalizarea tinerilor, astfel încât să fie pregătiți atât pentru schimbul de generații, cât și pentru acoperirea necesarului de forță de muncă generat de dezvoltarea industrială prevăzută. Pe platforma de la Ghimbav este nevoie de un suflu nou, avem mulți specialiști care se află la apusul carierei și care vor trebui înlocuiți, dar și de cadre noi pentru activitatea ce se va desfășura în facilitățile industriale deja realizate”, a spus Serge Durand, directorul General al Airbus Helicopters Industries România.
Clasele cu profil aeronautic ale Colegiului tehnic „Transilvania” din Brașov sunt rezultatul unui proiect educațional generat și susținut de către Airbus Helicopters Industries, Ministerul Educației Naționale, Ambasada Franței, Institutul Francez din România, Alianța Franceză, Inspectoratul Școlar Judetean Brasov, clusterul Transylvania Aerospace, IAR SA, Colegiul Tehnic Henri Coandă, Campusul de Meserii și Calificări Aeronautice Provence – Alpes – Côte d’Azur.
Cei 56 de elevi care urmează aceste cursuri vor obține, la finalul a patru ani de studii, diplome de tehnicieni aparate de bord și tehnicieni structură. „Parteneriatul Airbus Helicopters – Colegiul Tehnic Transilvania asigură pregătirea generală şi profesională a elevilor la nivelul cerinţelor angajatorilor, adaptate la dinamica pieţei muncii. Materialele educaţionale oferite şcolii creează premisa  formării şi dezvoltării competenţelor pentru viitorii specialişti în domeniul aeronautic. Formarea cadrelor didactice a reprezentat o investiţie importantă  în dezvoltarea capitalului uman cu impact asupra creşterii calităţii actului educaţional oferit elevilor pregătiţi în specializări din domeniul aeronautic”, a declarat Daniela Felegean, Colegiului Tehnic „Transilvania” din Brașov.
Parteneriatul dintre Airbus Helicopters și Colegiul Tehnic „Transilvania” are loc  în contextul investiției Airbus Helicopters în noua fabrică de la Ghimbav unde va fi produs elicopterul Super Puma H215.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare