BRAŞOV. Studenţii străini de la „Transilvania” se reunesc la Aulă
Studenţii internaţionali înmatriculaţi la Universitatea Transilvania din Braşov vor avea o seară dedicată lor. Peste 100 de tineri din ţări de pe trei continente studiază în prezent la „Transilvania”. Pentru a-i introduce în viaţa studenţească din Braşov, Oficiul de Relaţii Internaţionale organizează pentru ei o reuniune, unde tinerii sunt invitaţi să socializeze şi să-şi prezinte cultura ţărilor din care provin. Vineri, 9 decembrie, începând cu ora 17.00, la Aula Universităţii, tinerii vor participa la concursuri, parade şi degustări din bucătăriile internaţionale, în cadrul „UTBv International Students′ Cultural Night Out – ediția a II-a”.
Studenţii vor face o scurtă descriere a ţărilor, vor amenaja standuri de prezentare şi vor pregăti şi o expoziţie gastronomică. De asemenea, vor purta costume tradiţionale şi îşi vor încânta colegii cu dansuri şi cântece specifice fiecărei zone.
Distracţia va fi completată şi de câteva concursuri cu premii. Studenţii internaţionali şi români deopotrivă vor participa la un quiz cu întrebări despre Universitatea Transilvania din Braşov, iar la final va avea loc şi un concurs de karaoke cu melodii în limba română. Aici, tinerii străini vor fi ajutaţi şi de către colegi români.
La eveniment vor participa studenţi din 13 ţări atât din Uniunea Europeană, cât şi din afara ei (Maroc, Nigeria, Sri Lanka, Coreea de Sud, Republica Moldova).
Tinerii străini care studiază la Universitatea Transilvania din Braşov sunt atât studenţi Erasmus+, cât şi studenţi internaţionali full-time. Cei mai mulţi sunt din ţări precum Spania, Turcia, Italia sau Portugalia şi studiază la facultăţile de Medicină, Silvicultură, Inginerie Mecanică, sau Design de Produs şi Mediu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.