Educaţie

BRAȘOV. Și copiii din următorul an școlar în clasele pregătitoare sau clasa I vor primi „Primul ghiozdan”

 

Municipalitatea brașoveană se pregătește deja pentru o nouă serie de măsuri de sprijin pentru copiii înscrişi în clasa pregătitoare şi clasa I, anul şcolar 2019-2020, prin acordarea pachetului cu rechizite şcolare „Primul ghiozdan”.

Prin acest program se urmărește prevenirea sau limitarea unor situaţii de dificultate cu care se confruntă familiile, şanse egale pentru dezvoltarea copiilor, accesul acestora la educaţie şi prevenirea abandonului şcolar. Acordarea pachetului cu rechizite „Primul ghiozdan” este în sarcina Direcţiei de Asistență Socială Braşov cu sprijinul unităţilor de învăţământ. Ținând cont de numărul copiilor care au primit pachet cu rechizite școlare în anii anteriori, se estimează că, pentru anul școlar 2019-2020, circa 4.600 de copii înscriși în clasa pregătitoare şi clasa I vor primi „primul ghiozdan”. Valoarea estimată a pachetelor cu rechizite școlare se cifrează la 414.000 de lei, sumă prevăzută în proiectul de buget de venituri și cheltuieli pentru anul 2019.

Pachetele cu rechizite pentru clasa pregătitoare vor avea valoarea de 80 de lei, iar pentru cei din clasa I, 100 de lei.

„Din anul 2010, elevii din clasa I şi, din anul 2015, cei din clasa pregătitoare, au primit din partea Primăriei Brașov şi a Consiliului Local un ghiozdan plin cu rechizite. Având în vedere succesul de care se bucură acest program – care le aduce bucurie micuţilor elevi, atunci când încep o nouă etapă din viaţa lor, dar și un ajutor material părinților, în ședința Consiliului local din această lună am propus continuarea proiectului și alocarea sumei necesare pentru achiziționarea a aproape 5.000 de ghiozdane, care conțin inclusiv rechizitele necesare. Această achiziție se va face pentru continuarea programului „Primul ghiozdan” și în anul 2019-2020”, a declarat primarul George Scripcaru.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare