BRAȘOV. Reducere oferită de Universitatea Transilvania pentru studenții…
Universitatea Transilvania din Brașov a decis să ofere o reducere cu 50% a taxei anuale de școlarizare pentru toți cetățenii străini
care aleg să devină studenți ai Universității Transilvania din Brașov și care au un părinte ce a absolvit deja o universitate publică din România.
Decizia este unică în țara noastră și face parte din strategia de internaționalizare a Universității Transilvania din Brașov.
„Această decizie a fost luată de Consiliul de Administrație al Universității Transilvania din Braşov în urma discuțiilor avute cu reprezentanții iordanieni ai Asociației Absolvenților Universităților de Medicină din România pe parcursul celei de-a douăsprezecea Conferințe Româno-Iordaniene în Medicină și Farmacie și al celui de-al zecelea Congres Internațional al Absolvenților Universităților Românești de Medicină, care au avut loc la Braşov săptămâna trecută. Există numeroase țări în care sunt mii de absolvenți ai universităților româneşti, unii dintre ei cu cariere strălucite sau ocupând funcții importante în sectoarele lor de activitate ori în administrația țărilor respective. Cred că un asemenea efort din partea universității noastre este pe deplin justificat de benficiile enorme privind colaborarea României cu aceste țări, pentru promovarea intereselor țării, dar şi a culturii şi limbii române. Mulți dintre aceşti aboslvenți iubesc România, apreciază şcoala românească şi doresc ca și copiii lor să studieze la noi în țară”, a declarat prof. dr. ing, Ioan Vasile Abrudan, rectorul Universității Transilvania din Braşov.
Reducerea se va aplica începând cu anul universitar 2022-2023, atât pentru studenții care se vor înscrie la programele de studii de licență, cât și pentru cei care vor alege masteratul la Universitatea Transilvania din Brașov.
Reducerea oferită de universitate se aplică și pentru cursurile programului pregătitor pentru învățarea limbii române.
Taxele de școlarizare pe care le plătesc studenții internaționali din țările non-UE la Universitatea Transilvania din Brașov sunt cuprinse între 2.000 și 7.000 de euro pe an, în funcție de facultatea aleasă.
În prezent, la Universitatea Transilvania din Brașov studiază tineri din 76 de țări din întreaga lume, conform reprezentanților UNITBV. Cei mai mulți au ales Facultatea de Științe economice și administrarea afacerilor și Facultatea de Medicină, urmate de facultățile cu profil ingineresc.
foto – arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.