Educaţie

BRAȘOV. Record pe ultimii 10 ani de candidați la studenție în Universitatea „Transilvania”

 

De abia astăzi se încheie (după prelungire) perioada de înscrieri pentru admitere la Universitatea Transilvania din Braşov, dar instituția a înregistrat deja cel mai mare număr de candidați din ultimul deceniu, chiar dacă în acest an înscrierile şi admiterea se desfăşoară în condiții speciale. De altfel, din cauza situației epidemiologice şi a sistemului de înscriere online, universitatea a decis prelungirea perioadei de înscrieri până sâmbătă, 18 iulie, ora 13.

Concret, până joi, 16 iulie, la ora 20.00, s-au înscris la ciclul de studii de licență (învățământ cu frecvență) 8.355 de candidați, în cele 18 facultăți ale universității. Astfel, sunt 2,80 candidați pe un loc bugetat (fără taxă) și o concurență de 1,34/total locuri.

„Deşi universitatea noastră practica de mai mulți ani, la toate facultățile, sistemul de preînscriere, iar la unele facultăți, înscrierea şi admiterea integral online, în acest an ne-am confruntat cu unele dificultăți în gestionarea acestor procese. A trebuit să interacționăm prin email sau telefonic cu un număr foarte mare de candidați care nu aveau încărcate corect documentele pe platforma de admitere sau care nu aveau documente lizibile. Având în vedere aceste situații, chiar în timpul perioadei de înscrieri am inclus pe site tutoriale video în care se simulează o înscriere corectă şi am dezvoltat facilități de videochat prin care să venim în sprijinul candidaților. Tot pentru a oferi tuturor candidaților care doresc să se înscrie la universitatea noastră şansa să finalizeze corespunzător procesul de înscriere în aplicația online, Consilul de Administrație a decis prelungirea perioadei de înscrieri cu trei zile”, a declarat rectorul Universității Transilvania din Brașov, prof. dr. ing. Ioan Vasile Abrudan.

Concurență mare la Psihologie, Drept, Informatică și Calculatoare

Cele mai multe dosare sunt depuse la Ştiinţe Economice şi Administrarea Afacerilor – 1.200, Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor – 959, Facultatea de Medicină – 743 (totuși, aproape la jumătate față de 2019), Matematică-Informatică – 696, Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei – 633, Sociologie și Comunicare – 614 și Drept – 603.
Pe de altă parte, potrivit reprezentanţilor Universităţii Transilvania, primele programe din punct de vedere al candidaţilor pe total locuri – atât bugetate, cât şi „cu taxă” sunt Psihologia – 4,29 candidați/loc, Calculatoare – 4,24, Informatică – 3,76.
Luând în considerare doar locurile fără taxă, cea mai mare concurenţă este tot la  Psihologie, cu 14,70 candidaţi pe loc bugetat, Drept – 11,50 şi Informatică economică: 9,80.

Situația înscrierilor până în data de 16 iulie 2020 la ciclul de licență (învățământ cu frecvență) la cele 18 facultăți:

 

Nr.

Facultatea

Număr candidați

 

Facultatea de Inginerie Mecanică

463

 

Facultatea de Inginerie Tehnologică și Management Industrial 

263

 

Facultatea de Design de Produs și Mediu 

375

 

Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor

51

 

Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor

959

 

Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere

204

 

Facultatea de Ingineria Lemnului

43

 

Facultatea de Construcții

221

 

Facultatea de Alimentație și Turism 

313

 

Facultatea de Matematică și Informatică

696

 

Facultatea de Științe Economice și Administrarea Afacerilor

1200

 

Facultatea de Litere

459

 

Facultatea de Muzică

26

 

Facultatea de Medicină

743

 

Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane

489

 

Facultatea de Drept

603

 

Facultatea de Sociologie și Comunicare

614

 

Facultatea de Psihologie și Științele Educației

633

 Citiți și:

BRAȘOV. Universitatea Transilvania prelungește înscrierile pentru admitere

BRAȘOV. A început admiterea la Universitatea Transilvania. Locuri speciale și facilități pentru absolvenții de top

Foto: arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare