BRAȘOV. Promoția 2018 a pierdut 2.800 de elevi pe parcursul celor 12 ani de școală
De-a lungul celor 12 ani de şcoală, promoția 2018 din județul Brașov a „pierdut” din hârtii aproape 3.000 de elevi. Mai exact, lipsesc 2.812 elevi din promoţia care a început şcoala în 2006 şi a încheiat în acest an clasa a XII-a. Astfel, potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Braşov, în clasa I, în 2006, au început şcoala 5.409 elevi. Dintre aceştia, clasa a a VIII-a au terminat-o 4.210 elevi, iar la finalul clasei a XII-a, acum, în 2018, au mai ajuns ceva mai mult de jumătate dintre ei – 2.597 de elevi. Totuși, la Bacalaureat, conform aceleiaşi surse, s-au înscris 2.496 candidaţi din cei care au absolvit în 2018.
Reprezentanţii IŞJ explică diferenţele nu doar prin abandon şcolar, mai ales în mediul rural, ci şi prin alţi factori.
„Unii dintre ei s-au mutat din oraş sau au plecat în străinătate pe parcursul acestor ani. Mai sunt şi elevii care s-au îndreptat spre şcolile profesionale, spre învăţământul dual. Mai avem categoria celor care urmează cursurile la fără frecvenţă sau la seral sau care vor fi în clasa a XIII-a”, a enumerat prof. Ion Negrilă, inspector şcolar general adjunct IŞJ Braşov.
Totuşi, nu există o situație exactă a copiilor care au urmat şcoala, poate în alt sistem din ţară sau străinătate, nici a copiilor care au abandonat efectiv cursurile pe parcurs.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.