BRAȘOV. Prima școală din județ care va oferi o masă caldă elevilor
22 de şcoli din ţară au fost incluse într-un program-pilot ce ar putea începe de anul școlar viitor. Programul prevede ca elevii să primească pe timpul anului şcolar 2016-2017 o masă caldă sau un pachet alimentar în valoare de 7 lei pe zi. Vor beneficia de acest sprijin numai elevii/preşcolarii prezenţi la activităţile didactice. Aceste prevederi au fost incluse într-o propunere de ordonanţă de urgenţă lansată de Ministerul Educaţiei, în dezbatere publică, pe site-ul propriu – edu.ro. Între cele 22 de unităţi, din judeţul Braşov a fost inclusă Şcoala Gimnazială Părău, beneficiari fiind, conform documentului, 293 de copii.
„La cererea motivată a părinţilor, elevii care, din considerente de natură medicală, culturală ori religioasă/ confesională nu pot beneficia de pachetul alimentar/masa caldă, vor beneficia de produse alimentare adecvate, în limita unei valori zilnice de 7 lei/ elev sau preşcolar”, se arată în proiectul de ordonanţă. Limita valorică de 7 lei/zi a mesei calde sau pachetului alimentar va putea fi modificată în funcţie de evoluţia preţurilor. Finanţarea proiectului se va face de la bugetul de stat şi bugetele locale. Impactul bugetar anual calculat pentru aplicarea acestei măsuri este de 2.478 miliarde de lei.
În funcţie de rezultate, Guvernul va decide oportunitatea extinderii acestui program la nivel naţional.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.