BRAȘOV. Părinții vor afla în timp real notele copiilor și dacă au absențe la școală
Toate unitățile școlare din municipiul Brașov vor avea, din anul școlar 2019-2020, un „catalog electronic” cu toate instrumentele de management și raportare a situației școlare. Este vorba despre o platformă electronică mai largă, care, dincolo de faptul că permite părinților să aibă acces direct la notele copiilor lor și la situația prezenței acestora, le va oferi și unităților școlare, Inspectoratului școlar și Primăriei Brașov instrumente de lucru pentru gestionarea unitară şi coerentă a învățământului din Brașov.
„Este un instrument modern care va ajuta pe toată lumea și care va conține toate datele legate de școală. Părinții vor putea să vadă notele și prezența copiilor și vor fi mai conectați cu situația școlară a copiilor. Noi, primăria, vom avea raportări care să ne ajute în alocarea fondurilor pentru abonamentele gratuite ale elevilor, de exemplu, sau pentru burse și premii de excelență, ori pentru programul , sau pentru alte situații care țin de managementul unităților de învățământ. Inspectoratul Școlar și instituțiile de învățământ vor avea de asemenea un instrument care să le ajute în statistici și planificări din domeniul lor de activitate. Contractul a fost deja semnat, iar din anul școlar 2019-2020 această platformă online va fi funcțională. Este încă un pas prin care primăria și consiliul local investesc într-un învățământ performant, modern și de calitate în municipiul Brașov”, a declarat primarul George Scripcaru.
Începând cu această săptămână vor fi organizate întâlnirile cu reprezentanții instituțiilor de învățământ și specialiștii IT, pentru configurarea bazei de date, în vederea implementării proiectului, astfel încât platforma să fie funcțională de la începutul anului școlar.
În Municipiul Brașov sunt 18 școli gimnaziale și 22 de licee și grupuri școlare, toate urmând a beneficia de serviciile acestei platforme.
Inițiatorii proiectului spun că această platformă are multe beneficii și un efect foarte important ar fi scăderea abandonului școlar.
„Crește rezultatele elevilor și nivelul școlii, scade absenteismul și abandonul școlar, este simplu de utilizat pentru profesori, învățători, directori, calculează mediile, raportează absențele și întocmește automat toate statisticile obligatorii, care în prezent sunt realizate de școală, manual. De asemenea, transmite părinților imediat pe telefoanele mobile și prin e-mail toate noutățile de la școală: note, absențe, conduita elevului, informări sau invitații la evenimente”, sunt beneficiile trecute la acest capitol.
Prețul acestui contract este de 130.000 de lei la care se adugă TVA.
foto: https://community.infoeducatie.ro
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.